Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român a intuit că viteza luminii poate fi depăşită. VEZI \"ipoteza Smarandache\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 octombrie 2011 ·

Un cercetător român, profesor la universitatea americană New Mexico, a scris în 1998 o lucrare în care pune la îndoială supremaţia vitezei luminii în Univers.

Lucrarea publicată de profesorul româno-american Florentin Smarandache în urmă cu 13 ani se numea chiar "There is no speed barrier in the Universe" ("Nu există limită de viteză în Univers").

În 2011, un grup de cercetători europeni a anunţat că măsurătorile au indicat că particule numite neutrini au o viteză mai mare decât cea a luminii (diferenţă de 60 de nanosecunde pe o distanţă de 730 km), o nanosecundă reprezentând a miliarda parte dintr-o secundă).

În cadrul acestei lucrări era propusă aşa-numită Smarandache Hypothesis (Ipoteza Smarandache), enunţată astfel:

- Să presupunem că un proces fizic produce o pereche de particule complementare A şi B (având caracteristici opuse sau complementare), care se deplasează în direcţii opuse şi, când ele sunt la distanţă de miliarde de mile una de alta, măsurăm particula A; deoarece particula B este opusă, actul de a măsura particula A în mod instantaneu ne spune caracteristicile particulei B; deci, informaţiile au circulat într-un fel sau altul între A şi B cu o viteză mai mare decât viteza luminii; prin urmare, se poate extinde Paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen şi Inecuaţiile lui Bell, şi se poate afirma că viteza luminii nu este o barieră a vitezelor în univers;

- mai mult, se pot construi orice viteze, chiar viteze mai mari decât viteza luminii (c), prin măsurarea particulei A la intervale variate de timp;

- de asemenea, informaţia de la particula A la particula B se transmiste instantaneu (deci, nu există o barieră a vitezei în univers).

Teorie îndrăzneaţă: la nivel cuantic, nu există timp

Citită cu atenţie, teoria lui Smarandache pretinde chiar că, la nivel cuantic, nu există timp. Astfel, parti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea sportului, în doliu după decesul lui Mihai Leu: „România a pierdut un mare campion”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Lumea sportului românesc a reacționat după decesul fostului mare campion de box, Mihai Leu, răpus la vârsta de 56 de ani. Problemele acestuia datează încă din 2014, când a fost diagnosticat cu cancer de colon, iar în ultimii ani fostul mare sportiv

Doi funcționari, reținuți în dosarul actelor de identitate false pentru cetățeni din Rusia, Ucraina și Moldova

Ziua Constanta acum 49 minute
Doi funcționari publici au fost reținuți de procurorii Parchetului General în dosarul privind obținerea de documente de identitate românești false pentru persoane din Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova, potrivit Agerpres. Potrivit usursei,

Cutremur în România, miercuri dimineață

HotNews acum o ora
Un cutremur s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora 7:19, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul a avut 3,7 grade pe scara Richter. Potrivit INCDFP, seismiul a avut

Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP. ‘Israelul a acceptat condițiile necesare pent

Polițiștii fac zeci de percheziții în Timiș la persoane care dețin arme fără drept

Mediafax acum 38 minute
Perchezițiile sunt făcute de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2023 și

SUA au suspendat brusc livrarea de armament pentru Ucraina. „Decizia a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul plan”

HotNews acum o ora
Pentagonul a suspendat unele livrări de rachete de apărare aeriană și alte muniții de precizie către Ucraina din cauza îngrijorărilor că stocurile SUA sunt prea mici, au declarat marți două persoane familiarizate cu această decizie, informează Reute

Ministerul Apărării: Rusia a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România / Două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Apărării anunţă că Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, motiv pentru care, în noaptea de marţi spre miercuri

Mihai Stoica, mesaj în miez de noapte, după decesul lui Mihai Leu: „Atunci l-am cunoscut și am realizat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani) președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a postat un mesaj în miez de noapte, imediat după .

Marea Britanie înregistrează cea mai caldă zi a anului de până acum / Temperaturile caniculare, de 40 de grade Celsius, închid şcolile în Franța

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În timp ce unele părţi ale Regatului Unit au înregistrat temperaturi de peste 34 de grade Celsius, stabilind un nou recorsd, numeroase ţări europene se luptă cu condiţii şi mai fierbinţi, iar incendi

Stellantis avertizează: Ar putea fi închise fabrici din cauza amenzilor UE pentru emisii de carbon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Stellantis ar putea fi nevoită să închidă unele dintre fabricile sale europene, inclusiv în Italia, din cauza riscului unor amenzi masive impuse de Uniunea Europeană pentru nerespectarea ţintelor de

Vremea

București
acum

23°
mie.

17°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

24°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°