Sala Studio a Universităţii de Arte din Târgu Mureş s-a dovedit luni, 3 octombrie, neîncăpătoare, o dată cu deschiderea noului an universitar.
Studenţi pe deoparte, profesori, foşti rectori, întregul Senat al universităţii, pe de altă parte, au fost prezenţi la momentul festiv al deschiderii anului universitar 2011-2012.
Rectorul interimar, Sorin Crişan a deschis şedinţa festivă, fâcând apel la excelenţă studenţilor şi profesorilor prezenţi, ca factor al dezvoltării instituţiei.
„Cuvântul de ordine trebuie să fie excelenţa, pe care o putem năzui, la care ne putem aştepta din partea fiecărui student pe care îl primim în acest an, din partea fiecărui student care îl avem din anii anteriori,” a precizat rectorul interimar, prof. univ. dr Sorin Crişan.
“E un timp pe care nu vi-l dă nimeni înapoi”
Nici cadrele didactice nu s-au lăsat mai prejos, adresând o invitaţie studenţilor de a conştientiza locul şi menirea acestora în cadrul UAT. „Aş dori să aduc aminte un lucru, aţi venit la această universitate pentru a vă crea un viitor, şi asta vă doresc foarte mult, să nu uitaţi, pentru că e un timp pe care nu vi-l dă nimeni înapoi, e un timp care vă va ajuta să deveniţi ceea ce dumneavoastră vă doriţi” a precizat Decanul Facultăţii de Teatru, conf.univ.dr.Oana Leahu.
Profesor emerit la spectacol
Momentul festiv al deschiderii noului an universitar a fost decernarea titlului de profesor emerit, fostului rector al universităţii, Beres Andras, pentru meritele aduse instituţiei la final fiind răsplătit cu aplauze la scenă deschisă de cei prezenţi.
Nici studenţi nu au şomat la festivitatea de deschidere, oferint un moment teatral colegilor lor mai tineri care au făcut pasul către regie, actorie, scenografie, teatrologie sau pedagogie muzicală.
Uşor, cei mai tineri studenţi intraţi în familia UAT, au luat contact cu noii profesor