Deprecierea leului în raport cu moneda unică europeană a împins indicele BET-FI, calculat în euro, la un nou minim al ultimilor doi ani
Bursa românească pare a fi intrat în amorţire în aşteptarea unei direcţii mai clare dinspre pieţele externe. Nici ştirea privind valorificarea participaţiilor SIF-urilor la BCR - care a captat imaginaţia investitorilor în anii de "boom" - nu a avut un efect de antrenare. Un impuls de două zile s-a stins pe fondul scepticismului participanţilor la piaţă faţă de ce mai înseamnă acum "valoare" pe titlurile bancare. Dacă ne uităm la indicele BET-FI, care încorporează cele mai lichide acţiuni de la cota BVB, acesta încearcă să îşi găsească un prag de suport în zona de 17.000 de puncte, sub care nu a alunecat decât marginal şi pentru scurt timp în ultimele săptămâni.
Vineri, chiar şi într-o şedinţă "roşie" piaţa a închis cu succes peste acest reper, respectiv la nivelul de 17.162,34 puncte. Este un palier mai ridicat decât cel al minimelor recente din 11 august, 19 august şi 26 septembrie. Cel mai coborât nivel la închidere al ultimilor doi ani pe BET-FI rămâne cel din 19 septembrie, de 16.858,41.
Privită însă din perspectiva străinilor, piaţa a lovit vineri un nou minim, ceea ce ar putea alerta investitorii. Astfel, slăbirea leului în raport cu euro din ultimele săptămâni a erodat plasamentele realizate de nerezidenţi. Dacă de la 1 aprilie a.c. până la ultima valoare de tranzacţionare indicele BET-FI a pierdut 34,71%, calculată în euro, această scădere este de 39,64%.
Cotarea perechii valutare euro/euro leu de către BNR vineri la nivelul de 4,3533 lei pentru un euro, unul dintre cele mai slabe niveluri pentru moneda naţională, aşază dintr-o altă perspectivă indicele BET-FI aşa cum îl văd străinii. Acesta a depăşit minimul de 3.950 puncte consemnat în două rânduri în zilele de 19 august şi 26 septembrie, înch