Astăzi se împlineşte un an de la tragedia din vestul Ungariei, când localităţile Kolontar şi Devecser au fost inundate de o mare de apă toxică, provenită de la o fabrică de aluminiu din zonă.
La 4 octombrie 2010, Kolontar şi Devecser, două comune din Ungaria, au fost înecate într-un puhoi de mâl toxic. Nu mai puţin de 700.000 de metri cubi de apă otrăvitoare, extrem de acidă, au scăpat din rezervoarele unei fabrici de aluminiu şi au omorât zece persoane, au anihilat vegetaţia din cele două comune, au distrus zeci de case şi au rănit 154 de persoane. Catastrofa din vestul Ungariei a fost un test pentru autorităţile maghiare, pe care acestea l-au trecut cu nota 10.
La un an de la potopul roşu, viaţa continuă în Kolontar şi Devecser. Rănile s-au cicatrizat, oamenii s-au mutat în case noi, iar autorităţile locale sunt felicitate şi azi pentru puterea incredibilă de reacţie la tragedie. Lucrările de reabilitare sunt în toi, iar localnicii încă se luptă să uite după-amiaza de 4 octombrie 2010 care le-a schimbat viaţa. Mâlul roşu e încă prezent pe străzile din Kolontar
Familia cea mai încercată
La prima vedere, comuna Kolontar îşi vede de viaţa liniştită, cu oameni preocupaţi de grijile zilnice. Cei care au fost aici în mijlocul dezastrului, în urmă cu exact un an, descoperă un sat parcă mutat de o mână nevăzută puţin mai la deal. Semnele dezastrului îţi apar însă după câteva minute - roşii sunt drumurile, iar o roată de bicicletă stacojie aruncată cât colo este ca o piesă a unui muzeu viu. Iar adevărul despre urmele lăsate de „Apocalipsa roşie" le vezi abia pe chipurile supravieţuitorilor.
Erji Iohas, o tânără de 30 de ani din Kolontar, mamă a doi copii înainte de dezastru, a fost cea mai încercată persoană. Una dintre fetiţe, în vârstă de 14 luni, a murit în timpul deversării toxice, iar fiica mai mare, de 4 ani, a fost la un pas să-ş