Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbal: Berbecaru: "O victorie cu Volgograd ne asigură calificarea"

Publicat in Adevarul, luni 3 octombrie 2011 ·

Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, este mulţumit de rezultatul reuşit de campioana României în Germania, cu Buxtehuder, şi consideră că o victorie în etapa a II-a a grupei D a Ligii Campionilor, cu Dinamo Volgograd, ar asigura calificarea elevelor antrenate de Radu Voina.

"Trebuie să recunosc, victoria noastră de la Hamburg, coroborată cu cea a lui Itxako la Volgograd, ne simplifică situaţia. Dacă noi vom câştiga în faţa lui Dinamo, în opinia mea, se mai pune problema doar a locului de pe care vom merge în grupele principale, nu şi a calificării. Vom avea un meci dificil duminică în faţa rusoaicelor, dar sunt convins că ne vom impune. Îi vom avea alături şi pe suporteri, ceea ce este un avantaj mare pentru noi", a spus Berbecaru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Totuşi, el nu a fost mulţumit de jocul prestat de Oltchim cu Buxtehuder. "Jocul nu a fost deosebit, trebuie să recunosc. Practic am jucat fără extreme, dar cred că este numai un accident. Spun asta pentru că la ultimele partide ale naţionalei extremele au funcţionat bine, practic numai ele ne-au ţinut în viaţă. Şi sunt tot extremele de la Oltchim aşa că sunt convins că îşi vor reveni. Este important rezultatul, aveam mare nevoie de cele două puncte puse în joc. Radu Voina a gândit bine meciul. A introdus-o în teren pe Patricia Vizitiu, care şi-a făcut datoria şi a marcat goluri decisive. Patricia este o handbalistă care te ajută mult dacă o bagi când trebuie", a mai spus Berbecaru.

Oltchim va juca în etapa a doua a Grupei D a Ligii Campionilor duminică, ora 18.00, în sala polivalentă "Traian", cu începere de la ora 18.00. După prima etapă campioana României este pe primul loc al clasamentului, la egalitate de puncte cu Itxako Estella, campioana Spaniei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°