De ceva timp, am început să gust, la propriu, plăcerea de a merge la cinema. De cele mai multe ori, paşii mi-au fost îndreptaţi acolo de poftele de-a dreptul nebune de nachos. La fel s-a întâmplat şi în seara aceea când, dată pe spate de un trailer “lucrat”, însemnat cu un 8,4 rating pe imdb şi promisiunea unui festin porcesc cu porumb şi sos de roşii, am ales să înfrunt oboseala şi să-mi răsfăţ simţurile.
Nu ştiu ce spirite am nemulţumit, dar ceva sigur s-a întâmplat. Seara, unde se anunţa promiţătoare, nici bine n-a început că nu ştiam cum s-o închei mai repede. Să vedeţi… Primul semn mi s-a arătat în momentul în care, deşi eram cu zecile la rând, la “tejghea” serveau numai doi băieţi, silindu-ne, astfel, să stăm încolonaţi pe două rânduri, milităreşte. Pentru prima dată, ordinea mi s-a părut neprietenoasă. Unde erau cozile şerpuite? Unde erau copiii răzgâiaţi, ai căror pofte încărcau bonurile până la refuz, punându-mi răbdarea la încercare? Nici vorbă…
Într-un târziu mi-a venit şi mie rândul. Dau comanda: două meniuri mari de nachos şi un meniu mare de floricele. Şi cola cât cuprinde. Cât cuprinde paharul, niciodată plin. În faţa primei “duble” de porumb, aş putea să jur că am afişat un rânjet prostesc, de om mulţumit de ceea ce avea sub nas. Şi sosul… ca un balsam curgea din dozator!… “Bun, bun băiat!”, mi-am spus! Dar nici n-am terminat bine cu laudele că brusc, în faţa mea a fost trântit al doilea troc. Câteva triunghiuri de porumb se zbăteau, disperate să ia o gură de aer, prinse sub molozul suratelor zdrobite în zeci de fărâmiţe cât să le prinzi în vârful degetelor şi să le bagi în gură, sugându-ţi unghiile. Cât ai bate din palme au fost aduse şi floricelele, trei pahare de suc şi restul. Până la ultimul bănuţ. “Să nu uitaţi să vă luaţi paie şi şerveţele. Următorul!” Mânată probabil de sentimentul comunist al statului la coadă (asta mi s-a dat,
