Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UAT trece la facultăţi bilingve

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 3 octombrie 2011 ·

Prezent la deschiderea noul an universitar la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş (UAT), vicepremierul Marko Bela a anunţat hotărârea de Guvern prin care UAT va beneficia din acest an universitar de două facultăţi, una de limba română şi una de limba maghiară, în locul secţiilor română şi maghiară, ca urmare a ultimelor evaluări ale universităţilor din ţară.

Potrivit fostului rector al UAT, Gasparik Attila, decizia formării celor două facultăţi a fost luată în cadrul Senatului UAT în unanimitate în urmă cu doi ani şi pusă în practică prin Hotârârea de Guvern. „Este o decizie a Senatului UAT de acum doi ani, luată în unanimitate, această structură care ne ajută pentru eficientizarea activităţii instituţiei. Până acum era Facultatea de Teatru şi Facultatea de Muzică, care avea în total şapte profesori, şi nu poţi susţine activitatea, ai mai multe funcţii cerute de lege decât numărul profesorilor. Să ai un decan, un prodecan, un secretar ştiinţific, efectiv a fost o bătaie de joc, ce s-a întmplat în această situaţie. Atunci am decis să facem o facultate în limba maghiară şi una în limba română, unde intră toţi cei de la muzică şi teatru. Noua structură va fi cu un decanat secţia română şi un decanat secţia maghiară, fiecare cu buget propriu, şi programe comune”, a precizat Attila Gasparik.

Sorin Crişan: „Nu e vorba de o separare”

Rectorul interimar, Sorin Crişan, a contrazis părerile că apariţia acestor două facultăţi tinde către o separaţie în cadrul instituţiei, noua structură organizatorică cu două decanate, la cele două facultăţi urmând a fi funcţională în semestrul doi al anului universitar. „Toată această structură nu înseamnă o separare, este vorba doar de o reorganizare de tip administrativ, în aşa fel încât universitatea în întregul ei şi compartimentele componente să funcţioneze aşa cum ne-am dorit, în beneficiul studenţilor, al creaţie

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 42 minute
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii joacă ultimul meci înainte de Euro 2024, cu Liechtenstein. La pauză, scorul este 0-0

News.ro acum 18 minute
Naţionala României întâlneşte selecţionata din Liechtenstein, pe stadionul Steaua, în ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. La confruntarea de vineri, Ianis Hagi poartă în premieră banderola de căpitan al tric

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 2 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Alcaraz este primul finalist de la Roland Garros. A trecut de Sinner într-un meci de poveste VIDEO

Adevarul acum o ora
Carlos Alcaraz a devenit primul finalist de la Roland Garros, după o semifinală tensionată, în cinci seturi, împotriva lui Jannik Sinner. Scorul final a fost 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 în favoarea ibericului.

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum 30 minute
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Vremea

București
acum

26°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

25°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°