"Comunitatea internaţională trebuie să oprească Iranul, până nu e prea târziu. Dacă Iranul nu e oprit (...) primăvara arabă poate deveni în curând iarna iraniană". Asta era, între altele, îngrijorarea premierului Netanyahu la tribuna plenului Adunării Generale ONU.

Declaraţiile ayatollahului Khamenei, de la sfarşitul săptămânii trecute, i-au dat apă la moară. Deşi Liderul Suprem n-a spus nimic nou: nu e de acord cu soluţia a două state - Palestina şi Israel - pentru că aceasta ar însemna "o capitulare în faţa cererilor sioniştilor (...), recunoaşterea regimului sionist pe pământul palestinian". A ameninţat Israelul cu "lovituri paralizante", iar Occidentul cu "lovituri dure în viitorul apropiat". Apoi a nuanţat: "Ce ameninţă regimul sionist nu sunt rachetele sau rezistenţa Iranului, sub pretextul carora au conceput acest scut balistic în regiune. Ameninţarea principală vine din determinarea celor care nu mai vor ca America, Europa ori slugile lor să-i conducă". Retorică tip Ahmadinejad - (până mai ieri "his master's voice", astăzi în relaţii reci cu Ali Khamenei) - despre statul evreu ca "tumoare conceroasă" în Orientul Mijlociu.

Care e explicaţia acestor noi declaraţii belicoase? Se apropie alegerile legislative (programate la începutul lui martie 2012), iar Ayatollahului îi e teamă ca de sheitan de mişcări de stradă. Apelurile sale patetice la unitate şi calm sună de-a dreptul ridicol pentru un stat teocrat : "Toată lumea trebuie să fie vigilentă, ca să păzim alegerile ca pe un dar al lui Allah".

Alimentat de exaltările liderilor iranieni sau nu, pericolul unui război israeliano-iranian pare a fi mai actual chiar decât în vara lui 2010, când o serie de observatori avizaţi ai zonei îl dădeau drept iminent. Ieşirile publice surpinzătoare, din primăvară, ale fostului şef al Mossad, Meir Dagan, confirmau ipoteza. Calificând guvernul israelian drept