Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniriștii nu își schimbă obiectivul. Fotbaliștii vor încasa prime duble pentru succesul de la Severin

Publicat in Alba24, luni 3 octombrie 2011 ·

Unirea Alba Iulia este revelația acestui tur de campionat, alături de Mureșul Deva. Trupa pregătită de Stelian Gherman a acumulat 11 puncte în șapte runde, lucru ce a propulsat echipa din Cetatea Marii Uniri pe locul cinci. Chiar și așa, șefii clubului nu se gândesc să schimbe obiectivul fixat la debutul acestui campionat.

Unirea Alba Iulia e pe val și produce surpriză după surpriză. După remiza cu Timișoara, fotbaliștii albaiulieni au mai dat o lovitură. Au învins la scor de neprezentare Gaz Metan Severin. ”Debutul bun de campionat nu ne face să ne gândim la schimbarea obiectivului. Noi trebuie să ne salvăm de la retrogradare. Pentru noi urmează meciul cu UTA, însă nu vrem să schimbă obiectivul”, a declarat Ioan Didă, președinte executiv FC Unirea Alba Iulia.

Acesta susține că meritul pentru startul fulminant de campionat este datorat întregului colectiv de la clubul albaiulian. ”Meritul e al întregii echipe, de la portarul Unirii până la femeia de serviciu, toți au contribuit la aceste rezultate pentru că fiecare își face munca lui așa cum trebuie”, a mai spus Didă.

Ioan Didă: ”Băieții au avut prime duble la Severin”

Succesul de la Severin va umple conturile uniriștilor. Aceștia au fost motivați financiar în disputa cu gruparea de pe ”malul Dunării”. ”Conducerea a decis ca, pentru meciul cu Gaz Metan Severin, să fie prime duble. Băieții au muncit, s-au dăruit și merită să ia aceste prime”, a adăugat Ioan Didă.

Astfel, în urma succesului cu Gaz Metan, fotbaliștii vor încasa suma de 2.400 de lei. În mod normal, jucătorii lui Gherman joacă pe 900 de lei pe teren propriu, în vreme ce un succes în deplasare valorează 1.200 de lei.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=44867

Unirea Alba Iulia este revelația acestui tur de campionat, alături de Mureșul Deva. Trupa pregătită de Stelian Gherman a acumulat 11 puncte în șapte runde, lucr

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 39 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 52 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 2 ore
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 43 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°