Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Becali ştie lucruri mai grave despre Vasile Avram decât DNA

Publicat in Ziua Veche, luni 3 octombrie 2011 ·

“Sper ca învinuirile care i se aduc de către DNA (fostului preşedintele al CCA, Vasile Avram – n.red) să nu fie cele reale sau să nu fie ceea ce ştiu eu sau ce bănuiesc eu”, a declarat, luni, fostul impresar Ioan Becali.

El a criticat modul în care Vasile Avram a condus Comisia Centrală a Arbitrilor. “E vorba de stilul de viaţă al preşedintelui CCA. Preşedintele CCA nu o să dea niciodată un interviu făcând frecţie la păr în frizerie. Stilul ăsta de interviu cu frecţie în frizerie îmi aduce aminte de filmele cu Al Capone, când rivalii se duceau la frizer iar când îi făceau o compresie şi când întorcea capul îi tăia gâtul. Modul lui de a fi, îngâmfat, de a vorbi…

Iar de imparţialitate ce să mai vorbim. Dacă tu ai vorbit la telefon cu doi-trei preşedinţi, ceilalţi 15-16 care investesc ce sunt, fraieri? Îi iei la rând sau îţi faci audienţă ca un primar. Nu se poate ca un preşedinte CCA să vorbească cu 2-3 şi cu ceilalţi nu”, a mai spus Becali, potrivit Mediafax.

Ioan Becali crede că preşedintele FRF, Mircea Sandu, nu este implicat în scandalul din arbitraj. “Mircea Sandu are atâţia subalterni şi nu poate răspunde de greşelile tuturor, el trebuie să «mai acopere» toate problemele astea pentru a apăra imaginea instituţiei. După părerea mea, Mircea Sandu nu a fost niciodată implicat. E destul de hârşâit pentru a apărea în astfel de ipostaze”, a explicat Becali.

El l-a sfătuit pe Ion Crăciunescu să dialogheze cu preşedinţii de cluburi din România în direct, la televizor. “Îi dau un sfat lui Crăciunescu, să păstreze postul de la Digi Tv şi acolo să răspundă live tuturor preşedinţilor despre problemele lor”. Fostul impresar l-a criticat pe Vasile Avram şi pentru modul în care i-a iniţiat în arbitraj pe Marius şi Valentin Avram. “Ce a făcut Avram cu fiii săi iar nu e în regulă. Copiii sunt nevinovaţi, dar trebuie să crească. El i-a luat de la liceu, n-a

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 19 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 33 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 33 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 54 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 53 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°