Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O arenă pentru Cluj

Publicat in Adevarul, luni 3 octombrie 2011 ·

Inaugurarea noului stadion a stârnit un interes enorm în rândul publicului. 80.000 de clujeni au vizitat Cluj Arena, investiţie de peste 36 de milioane de euro.

Zeci de mii de clujeni, dar şi curioşi veniţi din împrejurimi au blocat sâmbătă complet zona din apropierea stadionului. La ora 11.00, premierul Emil Boc tăia panglica, iar în jurul său sute de curioşi se înghesuiau spre porţile de acces. Apoi a început ceremonia oficială de deschidere.

Gabriela Szabo, Iolanda Balaş Soter, Florin Piersic sau Elena Udrea au luat cuvântul, iar concluzia tuturor a fost că arena este impresionantă, raportul calitate-preţ fiind excelent. „Cu banii cheltuiţi la arena naţională, la Cluj am fi construit şapte stadioane. Aici şi imnul naţional se cântă corect“, a spus Boc.

Porţi deschise mai devreme

Organizatorii au anunţat că cei interesaţi vor putea intra pe stadion începând cu ora 14.00, dar interesul arătat de clujeni încă de la orele dimineţii a fost foarte mare, astfel încât publicul a avut acces de la ora 11.00. Pe gazon a avut loc un meci demonstrativ de fotbal feminin, între Olimpia Cluj şi Clujana, apoi între juniorii mai multor cluburi.

Sute de sportivi ai judeţului care au obţinut rezultate notabile în acest an au fost premiaţi. Un moment important a avut loc în jurul orei 15.00, când pe stadion a sosit galeria Universităţii, formată din aproximativ 300 de persoane, care au cântat în permanenţă şi au scandat împotriva rivalei CFR.

Încântaţi de faptul că echipa revine acasă, ultraşii nu s-au putut abţine şi au afişat un banner şovin, jignitor la adresa patronului CFR, Arpad Paszkany: „Aţi scos exclusivitatea din contract, pentru un ungur spurcat“. Seara, la ora 22.00, a urmat un impresionant foc de artificii, la care au asistat peste 15.000 de oameni.

Agitaţie în zona arenei

În aceste zil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 23 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°