Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Au întins plase de pescuit pe râul Ampoi, dar au cules dosare penale

Publicat in Adevarul, luni 3 octombrie 2011 ·

Patru bărbaţi care au încercat duminică, să dea lovitura la pescuit illegal pe râul Ampoi, în zona oraşului Alba Iulia, sunt cercetaţi penal după ce au fost prinşi de jandarmi la locul faptei.

Pescarii de ocazie, cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, au fost găsiţi duminică, în jurul orei 15.00, de jandarmii din Alba Iulia, tocmai în timp ce întindeau plase monofilament pe râul Ampoi, în zona Bărăbanţ, cartier aparţinător oraşului Alba Iulia.

Tinerii reuşiseră cu ajutorul unei plase monofilament să scoată aproape două kilograme de peşte : scobar, clean şi oblete.

„Tinerii au fost identificaţi ca fiind T.A.C., B.C., V.A.V., şi P.A, cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani şi au fost conduşi pentru continuarea verificărilor la sediul Jandarmeriei Alba“, se arată în raportul Jandarmeriei Alba.

Click pe poze pentru mai multe imagini surprinse de Jandarmii din Alba Iulia

Plasa a fost confiscată, iar întreaga cantitate de peşte a fost predată Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Alba.

Pe numele pescarilor au fost deschise dosare penale pentru infracţiunea de pescuit a resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum 40 minute
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

Procedură în premieră la Spitalul “Babeș” Timișoara, pentru investigarea intestinului subțire

Timpolis acum 53 minute
Sursă foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara anunţă că realizează investigaţii ale intestinului subțire, în premieră, printr-o capsulă endoscopică.   Potrivit medicilor

Elevii, prea ocupaţi cu TikTok-ul în timpul orelor. David: Este de neacceptat

Mediafax acum 52 minute
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi dimineaţa la Antena 3 CNN că va verifica de ce nu se utilizează reglementările existente privind folosirea telefoanelor mobile în şcoli. „E efectiv de neacceptat într-o şcoală. Există mecanisme şi m-

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 11 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 13 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

România ratează banii din PNRR. Marcel Ciolacu se întâlnește cu Ursula von der Leyen pentru a discuta despre stadiul reformelor

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni, vineri, 21 februarie, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre stadiul reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). România se află aproape la coada clasame

Dinamica relațiilor de muncă în 2025: principalele priorități pentru echipele in-house

HotNews acum o ora
Nu există multe domenii juridice pe piața românească care să treacă în fiecare an prin schimbări atât de revoluționare precum dreptul muncii. În ultimii trei ani, apetența legiuitorului nostru de a reglementa și suprareglementa chestiuni precum evit

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 4 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Vremea

București
acum

-1°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°