Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recoltă bogată toamna aceasta la Valu lui Traian Ziua Recoltei, sărbătorită pe dealul de la Valea Seacă (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, luni 3 octombrie 2011 ·

Ieri, pe dealul de la Valea Seacă, localnicii comunei Valu lui Traian au sărbătorit până în noapte recolta bogată din acest an.

La iniţiativa primarului comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, şi în acest an, pentru a opta oară consecutiv, Ziua Recoltei s-a bucurat de un auditoriu impresionant. Localnicii, cu mic cu mare, dar şi constănţeni veniţi special să-şi alimenteze cămările cu legume şi fructe pentru iarnă, au profitat din plin de rodul bogat al agricultorilor din acest an şi de preţurile mici cu care aceştia au venit. Şi copiii au avut motive de bucurie. Pentru aceştia, autorităţile locale au adus mai multe tobogane, ceea ce i-a distrat cel mai mult. Atât cei mari, cât şi cei mici s-au bucurat de animalele pe care gospodarii comunei le-au adus special pentru acest eveniment. Programul artistic oferit de administraţia locală a fost exclusiv achitat în urma sponsorizărilor ce au fost făcute de către agenţii economici de pe raza comunei. Spectacolul oferit locuitorilor comunei a fost unul pe cinste. Printre artiştii care au evoluat pe scenă s-au numărat Steliana Sima, Ansamblul Doina, Trupa Albatros, Mariana Culda, Iancu Gana, Aidun, Mariana Edulescu, Ion Amititeloaie, Liliana Mitrana, Sorin Şuteu, Aurel Sava, Elena Giba, Gigi Luca. Nu a lipsit nici trupa de umor „Demenţialii" Fantasio. Sărbătoarea s-a încheiat cu un foc de artificii.

Florin Mitroi: „Localnicii sunt interesaţi de ceea ce le transmite primarul cu acest prilej"

În deschiderea evenimentului, fix la ora prânzului, edilul Florin Mitroi, care l-a avut alături pe prefectul Claudiu Palaz, le-a urat bun venit localnicilor şi le-a vorbit despre proiectele pe care le mai are de făcut pentru comunitate în mandatul pe care îl va duce la bun sfârşit. La sărbătoare a participat şi primarul din Kaynardja- Bulgaria, Liubev Sivev, cu care Primăria Valu lui Traian a atras fonduri europene de 1,5

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°