Pompierii şi Salvarea nu urcă niciodată până în vârful dealului, iar hrana pe care o cumpără localnicii de la şapte kilometri distanţă se strică pe drumul stăbătut la pas.

Las în urmă Râmnicul, iar la „porţile" oraşului, localitatea Dăeşti se pierde printre dealurile molcome de la poalele Muntelui Cozia. Drumul până acolo nu poate fi urcat decât cu tractorul, cu ATV-ul sau cu 4x4. Am un dram de norc şi mă urc în remorca unui tractor condus de Marius Stoica. „Îi iau pe toţi care merg până sus, la unii chiar le mai fac cumpărături, când mă roagă. Eu merg la lemne şi e păcat să îşi rupă încălţările şapte kilometri prin pietre". Zgomotul infernal al remorcii şi hurducăturile fac imposibil orice dialog.Tânărul de pe aripa tractorului îmi face semn să văd panorama oraşului.

Vezi AICI Galerie Foto sau da click pe fotografie

Nici ţipenie pe uliţele satului

La capătul satului, Nicolae Teleşpan , un bătrân care iese în poartă, îmi spune: „Eu n-am mai coborât să cumpăr o pâine de câţiva ani. Îmi aduc copiii. Aici, viaţa n-a fost niciodată uşoară. Doar porcii şi viezurii ne vizitează, ne distrug recoltele". Bătrânul povesteşte cum i-a ars casa, dar pompierii n-au putut urca. Nici Salvarea, nici doctorul nu vin. Ion Savu (64 ani) un alt localnic, îmi spune „Am făcut 30 de ani naveta la combinat, am trăit la lumina lămpii, iar electrificare n-am avut decât de prin 90 încoace. Mai bine ne desfiinţa Ceauşescu, cum avea de gând, şi ne trimitea la polonic că la Băbueşti este iadul de pe lume. Până ajung să vin cu salamul de la magazinul din sat, se strică". Cei aproape 60 de locuitori îşi amintesc că la Băbueşti a fost cândva şcoală, cămin cultural, dar s-au desfinţat. Cel mai mic localnic, Alexandru, are doi ani. „Nu avem nicio perspectivă şi ne rugăm să nu se îmbolnăvească cel mic. Sunt zile în şir când nu vezi un om trecând pe u