Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăvara de octombrie ţine până sâmbătă

Publicat in Adevarul, luni 3 octombrie 2011 · ·

Căldura şi seceta sunt efecte ale schimbărilor climatice. Temperaturile ridicate vor dura până la sfârşitul săptămânii, când vom avea primele precipitaţii serioase din această toamnă.

Meteorologii susţin că prima zi de toamnă autentică va fi sâmbătă, când va ploua în estul, centrul şi nordul ţării. Specialiştii spun că prelungirea verii are efecte directe asupra plantelor şi a păsărilor migratoare. În plus, căldura suprapusă peste lipsa de precipitaţii accentuează starea de vegetaţie a culturilor agricole.

Maria Catană, inginer horticultor, susţine că înflorirea plantelor şi toamna nu este un fenomen izolat, ci a fost frecvent întâlnit în ultimii şapte ani. „Prin a doua înflorire, plantele îşi consumă substanţele nutritive pe care le depozitează pentru perioada de iarnă. Pentru că aceste substanţe sunt consumate în avans, atunci când vine iarna ele sunt mai puţin pregătite pentru iernat, iar la primăvară vor avea un deficit de înflorire. Ceea ce înseamnă că producţia de anul viitor va fi mai slabă", explică Maria Catană.

Specialistul spune că fenomenele din acest an au loc din cauza schimbărilor climatice prin care trecem. „A fost o vară secetoasă care are influenţă asupra proceselor metabolice ale plantelor şi le dereglează", arată inginerul horticol.

Cristian Remus Papp, biolog de la organizaţia ecologistă World Wild Fund (WWF), susţine că înflorirea tomnatică a pomilor este un semn că, local, are loc o creştere a temperaturilor. „Teoretic, înflorirea pomilor a doua oară nu trebuie să afecteze producţia de anul viitor, dar pentru că fenomenul se repetă mai mulţi ani la rând, atunci se va înregistra o scădere a producţiei", a spus Papp.

Păsările apar în alte locuri

Căldura neobişnuită din această vară derutează şi păsările migratoare, care pleacă mai târziu decât ar trebui. „Nu este prima dată când avem o vară prelungită. În acest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 6 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 10 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°