Ilie Stan explică pentru „Adevărul“ cum a gândit mutările prin care echipa sa a câştigat cu Oţelul, scor 2-1. Ilie Stan a avut la dispoziţie doar 48 de ore pentru a pregăti meciul cu Oţelul. A operat însă modificări importante şi a luat decizii care s-au dovedit câştigătoare.
1 Modulul tactic. De la 4-3-3-ul pe care predecesorul său dorea să-l clasicizeze, Ilie a trecut la 4-1-3-2, cu Bourceanu singur în faţa fundaşilor şi cu cinci oameni de atac, Prepeliţă, Bălan, Tănase, Tatu, M. Costea. Importantă a fost introducerea lui Tibi Bălan, dar şi mutarea lui Prepeliţă, până atunci mijlocaş central, în dreapta. „Aveam nevoie de un jucător de ultima pasă", a justificat tehnicianul.
2 Brandan fundaş stânga. „M-am sfătuit cu Dan Petrescu şi mi-a spus că e păcat să nu-l folosesc pe Brandan fundaş. Cu el acolo, Urziceniul a luat titlul şi a făcut 8 puncte în Liga Campionilor", şi-a motivat Ilie Stan decizia, pe care şi-a asumat-o chiar dacă aceasta a însemnat lăsarea lui Latovlevici, om de echipa naţională, pe bancă.
3 Schimbările. Când baţi cu 2-1 după 0-1, iar ambele goluri sunt marcate de oameni pe care i-ai băgat pe parcurs, înseamnă că ai mutat nu bine, ci extraordinar. „Nikolici s-a bătut tot timpul cu ei în faţă, iar la golul victoriei a câştigat duelul aerian cu Perendija. De la Florin Costea speram într-un moment de sclipire, pe care l-a şi avut", a explicat antrenorul.
4 Retragerea lui Tănase în zona centrală. După ce adunase, în urma schimbărilor, patru oameni în linia de atac - Tatu, Rusescu, Nikolici, Fl. Costea - Ilie avea nevoie de un servant lângă Bourceanu, al cărui punct forte nu e tocmai pasa decisivă pe vârfuri. În ultimul sfert de oră i-a lăsat banda stângă lui Costea cel mare l-a şi coborât pe Tănase în centru. „Trebuia să alimentăm atacul cu baloane utile", a spus antrenorul.
5 Nikolici să bată penalty-ul. Când îi ai în tere