La început de an universitar, străzile se aglomerează, autobuzele au mai mulţi călători. După o vacanţă de trei luni, studenţii au venit în Bucureşti transformând Capitala într-o forfotă continuă.
Azi a început noul an universitar, prezenţa tinerilor fiind simţită atât în trafic, cât şi în mijloacele de transport în comun. Principalele artere blocate au fost: Calea 13 septembrie, bulevardul Iuliu Maniu, zona centrală - de la Universitate la Piaţa Victoriei şi Piaţa Sudului. De asemenea, aglomeraţie a fost pe Şoseaua Giurgiului şi intersecţia Virtuţii cu Podul Grand.
„Traficul s-a aglomerat cu 10% faţă de luna trecută. Din fericire nu a fost aceeaşi situaţie ca în urmă cu două săptămâni, când au început elevii şcoala. Acum nu a fost nevoie de suplimetarea efectivelor", a declarat, pentru „Adevărul", Ioana Stancu, purtător de cuvânt la Brigada Rutieră.
De asemenea şi purtătorul de cuvânt al RATB Brânduşa Raeceanu a declarat pentru ziarul „Adevărul" că numărul călătorilor a crescut în această perioadă. „Odată cu începerea facultăţilor, numărul călătorilor a crescut cu 10%", a spus reprezentantul RATB.