Curajul are două aspecte: temeritatea şi nesăbuinţa. Un exces de zel nu reprezintă curaj, dar atacul frontal al unei stări de a fi, fără amânări, temporizări, reportări se cheamă. A te arunca într-un şuvoi năvalnic produs de o viitură, pentru a salva un copil, este mai mult decât curaj, este temeritate, neînfricare, eroism chiar.
Actele de curaj sunt etichete morale, dovezi de umanism, sumum-uri de sentimente de solidaritate. Dar, uneori, în circumstanţe nefaste, curajul poate îmbrăca haina nedorită a nesăbuinţei. A te-ncinge cu o centură de explozibil şi a te erija în kamikaze (viitor sfânt!), curmând viaţa altor semeni nevinovaţi, reprezintă un act de curaj vecin cu nebunia, o nesăbuinţă de palmares, un aspect de hiatus al sentimentelor şi simţămintelor umane.
În acest al doilea caz, laşitatea ca antonim (degradant) al curajului este dezirabilă. Nu putem vorbi de virtute în acţiunile „temerare” amorale, în lupte pentru cauze pierdute, în comportamente inumane. Îndrăznesc (am curaj) s-o spun şi s-o scriu, chit că asta nu e de ajuns.
Curajul are două aspecte: temeritatea şi nesăbuinţa. Un exces de zel nu reprezintă curaj, dar atacul frontal al unei stări de a fi, fără amânări, temporizări, reportări se cheamă. A te arunca într-un şuvoi năvalnic produs de o viitură, pentru a salva un copil, este mai mult decât curaj, este temeritate, neînfricare, eroism chiar.
Actele de curaj sunt etichete morale, dovezi de umanism, sumum-uri de sentimente de solidaritate. Dar, uneori, în circumstanţe nefaste, curajul poate îmbrăca haina nedorită a nesăbuinţei. A te-ncinge cu o centură de explozibil şi a te erija în kamikaze (viitor sfânt!), curmând viaţa altor semeni nevinovaţi, reprezintă un act de curaj vecin cu nebunia, o nesăbuinţă de palmares, un aspect de hiatus al sentimentelor şi simţămintelor umane.
În acest al do
