\"Ce e asta, maică?\" Prin telefon aud şuier şi bubuituri de gloanţe care muşcă din tencuiala blocurilor. În toată zona Pieţei Moghioroş se trage ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu.
E 23 sau 24 decembrie 1989. Ai mei merg aplecaţi prin casă de frica tirului bezmetic. Dar bunica vrea informaţii. E născută în 1902, are doar două clase, au trecut peste ea două războaie mondiale şi cincizeci de ani de comunism, de câţiva ani buni nu mai ieşise din casă din cauza unui accident stupid, dar pofta de viaţă şi curiozitatea îi sunt intacte. I-a luat telefonul din mână maică-mii. A vrut neapărat să vorbească cu mine, să afle de la nepotul ei "care citeşte mult" ce se întamplă.
"Ce e asta, maică?" "Revoluţie, bunico!", raspund eu cu superioritatea lui Guliţă în glas, "gata, s-a terminat cu Ceauşescu şi cu comunismul!" "A venit Regele?" Intrebarea ei mă lasă mască. Bâigui ceva despre schimbare, popor, libertate. "Dacă n-a venit Regele, nu-i nici o revoluţie", îmi taie bunica vorba.
Povestea asta am mai scris-o. O reiau aici pentru că îmi face plăcere să vorbesc de bunica mea, care a murit la 95 de ani cu mintea la fel de întreagă. Dar şi pentru că e o pildă pentru prostia mea şi a multora, în acele zile tulburi de acum 21 de ani. Câţi s-au gândit atunci că doar venirea Regelui în ţară şi reinstalarea lui pe tron înseamnă cu adevărat revoluţie? Reînnodarea firului, de acolo de unde el a fost rupt.
E grozav câtă lume a devenit monarhistă în ultima vreme! Stai şi te cruceşti. "Puţini am fost, mulţi am rămas!" Prin anii ’90 nici măcar Convenţia Democratică nu era monarhistă în totalitate. Erau destui care strâmbau din nas: "E un moft al lui Coposu!" FSN era atît de mare şi părea atât de puternic, încât părea greu de crezut că poate fi dat jos. Aşa că monarhismul Seniorului îi cam încurca pe mulţi în manevre şi sfori, în încercarea de a se pune bine cu Tătuca, ale
