Agentul de poliţie de la Secţia 9 Poliţie rurală Chirnogeni care a fost prins în flagrant, marţi, primind mită 2.000 de lei, şi-a prezentat demisia, ea fiind acceptată de conducerea IPJ Constanţa.
Potrivit reprezentanţilor IPJ, Laurenţiu Albu a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au informat, printr-un comunicat remis presei, că pe parcursul zilei de marţi va fi formulată propunere de arestare preventivă a inculpatului Laurenţiu Albu, ea urmând să fie trimisă spre soluţionare judecătorilor.
Din probatoriul administrat în cauză reiese că, pe 16 septembrie, denunţătorul, care este din comuna Bărăganu, i-a încredinţat spre folosinţă autoturismul său marca Dacia unei persoane, deşi ştia că aceasta nu posedă permis de conducere. Persoana respectivă a fost depistată de agentul de poliţie inculpat, conducând autoturismul pe drumurile publice şi i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a autovehiculului pe drumurile publice fără permis.
''Pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi, pe cale de consecinţă, de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de încredinţare a unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, agentul de poliţie inculpat i-a pretins denunţătorului Ş. S. suma de 2.700 de lei. După ce la data de 25 septembrie 2011 denunţătorul i-a remis inculpatului suma de 700 de lei, provenită din înstrăinarea autoturismului, iar acesta l-a păsuit pentru remiterea diferenţei, denunţătorul a sesizat organele de urmărire penală'', au informat procurorii.
Conform acestora, marţi, în jurul orei 8,00, ofiţerii de poliţie din Direcţia Generale Anticorupţie Constanţa, del