În plină dezbatere legată de romi în mai multe ţări europene, cotidianul francez cu simpatii comuniste L’Humanité se face avocatul acestei comunităţi şi publică un reportaj din Ungaria, ţara muncii silnice pentru romi.
L’Humanité scrie că munca silnică a devenit o realitate în Ungaria condusă de Viktor Orban, după bunul său plac. O mie de romi fără un loc de muncă au fost practic rechiziţionaţi pentru a lucra pe un şantier, în caz contrar nemaiputând primi alocaţiile sociale.
Decizia de a-i pune pe romi la muncă silnică a fost luată pe baza unui text legislativ adoptat pe 1 septembrie. Romii sunt repartizaţi în şase tabere experimentale, care vor fi extinse la toţi cei 300 de mii de romi adulţi fără serviciu.
Comisia Europeană a declarat că ignoră existenţa unor asemenea tabere şi totuşi ele există, la Gyönggyöspata, în nord-estul ţării
Ziarele scriu despre seminarul informal al liderilor Partidului Popular European, principalul grup europarlamentar, care a avut loc la Bordeaux, în Franţa.
Şi unele ziare, cum este italianul Corriere della Sera profită de eveniment pentru a evoca principalele probleme ale continentului. Cel mai citit ziar italian publică un interviu cu ministrul francez al Afacerilor Externe, Alain Juppé, primar al oraşului-gazdă, dar mai ales ministru al Afacerilor Externe şi pentru mulţi, candidat alternativă în cazul în care Nicolas Sarkozy ar decide să nu mai candideze.
Vorbind despre Libia, ministrul francez al Afacerilor Externe afirmă că Italia nu a fost dată la o parte. Pentru reconstrucţia Libiei este loc pentru toată lumea. În privinţa construcţiei europene, şeful diplomaţiei franceze apreciază că Uniunea are nevoie de mijloace pentru a lupta contra speculaţiilor financiare şi pentru a ajuta ţările fragile. Sfârşitul monedei comune euro ar fi o adevărată catastrofă, pe care lumea întreagă nu