Cercetătorii Saul Perlmutter (SUA), Brian P. Schmidt (SUA/ Australia) şi Adam G. Riess (SUA) au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2011, informează nobelprize.org, citat de Mediafax.
Premiul Nobel la fizică a fost acordat anul acesta pentru "descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observarea unor supernove distante", a anunţat Academia suedeză, potrivit NewsIn.
Anul trecut, profesorii Andre Geim şi Konstantin Novoselov, ambii de origine rusă, de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, au primit premiul Nobel pentru fizică pentru "experimentele lor revoluţionare asupra grafenului", un nou material pe bază de carbon, care ar putea juca un rol revoluţionar în electronică. Fizicianul de origine rusă Konstantin Novoselov a devenit astfel, la 36 de ani, unul dintre cei mai tineri laureaţi din istoria de peste un secol a acordării acestei distincţii.
Fizica a adus, de altfel, cele mai multe premii Nobel pentru laureaţi consideraţi tineri.
Cel mai tânăr laureat al premiului Nobel este britanicul Lawrence Bragg, care a obţinut în 1915 Nobelul la fizică la numai 25 de ani împreună cu tatăl său, pentru activitatea lor în analizarea structurii cristalului prin intermediul razelor X. Numele lor a fost dat mineralului Braggite.
Cercetătorii Saul Perlmutter (SUA), Brian P. Schmidt (SUA/ Australia) şi Adam G. Riess (SUA) au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2011, informează nobelprize.org, citat de Mediafax.
Premiul Nobel la fizică a fost acordat anul acesta pentru "descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observarea unor supernove distante", a anunţat Academia suedeză, potrivit NewsIn.
Anul trecut, profesorii Andre Geim şi Konstantin Novoselov, ambii de origine rusă, de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, au primit premiul Nobel pentru