“In business, ca si in viata nu obtii ce meriti, ci ceea ce ai negociat”. Suna dur, dar pragmatic. Cateva cuvinte “imprumutate” de la americanul Chester Karras, un fel de parinte modern al negocierii, la serviciile caruia apeleaza sute de multinationale de pe Glob, iar majoritatea companiilor din Fortune 500 s-au grabit sa utilizeze programele acestuia de training pentru a-si pregati managerii.
Pentru ca piata, viata, economia este o lupta dura. Si pentru ca, daca nu esti pregatit, foarte probabil nici norocul nu poate fi o cale sa supravietuiesti intr-o lume in schimbare. Si, in cazul in care negocierea nu este un punct forte, este sigur ca trebuie sa inveti pentru ca economia asta a Romaniei din ce in ce mai fragila nu poate sa suporte la infinit socuri de genul Nokia.
Pentru ca este clar ca in cazul Nokia, Guvernul, Consiliul Judetean Cluj, sindicatul – cei care ar trebui sa se bata pentru interesele angajatilor, si-au redus sansele spre zero inainte de a incepe sa negocieze propriu zis cu Nokia. Din pacate, pentru muncitorii viitoarei foste fabrici de la Jucu este prea tarziu sa mai obtina ceva, si anume o despagubire cat mai mare de la concernul finlandez.
Categoric, Nokia nu are nici o vina. A venit, a facut profit cum ar face orice companie si, pana la urma, nu trebuie sa uitam ca este primul scop de a exista al oricarui business, acela de a face profit. Si, uite, ca si atunci cand faci profit, nu este suficient intr-o lume in schimbare, mai ales cand piata fuge tot mai departe de poarta fabricii, iar sfarsitul productiei este inevitabil. Nokia pleaca mai departe pe drumul globalizarii, cum au facut-o si o vor face mii de companii din intreaga lume, fugind dupa mana de lucru cea mai ieftina si dupa vecinatatea cu sursa de bani, pietele cu cele mai mari vanzari.
Plecarea Nokia dezgroapa insa niste hibe puternic inradacinat
