Regizorul Nae Caranfil a povestit astăzi, la o conferinţă de presă organizată chiar în mijlocul decorului care reconstruieşte o frântură din România comunistă, că şi-a îndeplinit un vis vechi, „adolescentin": să facă un film care să semene cu cinema-ul cu care a crescut.
O coproducţie Franţa, România, SUA, Marea Britanie şi Polonia - producătorul român fiind Mandragora Movies -, „Closer to the Moon", cel mai recent proiect al regizorului Nae Caranfil se află la mijlocul filmărilor.
Click aici pentru galerie
Cu o distribuţie internaţională de răsunet, filmul o are în rolul principal pe actriţa actriţa americană de origine ucraineană Vera Farmiga, nominalizată anul trecut la Oscar pentru rolul din „Sus, în aer"/„Up in the Air".
„Mi-am îndeplinit un vis vechi, adolescentin, să fac filme care să semene cu cinema-ul cu care am crescut", a spus Nae Caranfil la conferinţa de presă organizată chiar în mijlocul decorului construit special pentru film.
De o amploare aproape hollywoodyană, decorul creat de Cristi Niculescu reconstruieşte o frântură din România anului 1959 şi este amplasat în curtea inerioară a Universităţii Tehnice din Bucureşti. „A fost pusă inclusiv piatră cubică pe jos, iar banca are un exterior fictiv şi un interior real", a povestit Niculescu. Pe frontispiciul clădirii scrie alb pe fond albastru: Banca Naţională, Republica Populară Română.
O dramă cu accente psihologice
„Closer to the Moon" este o poveste bazată pe un caz politico-judiciar dificil. Jefuirea - în 1959 - a Băncii Naţionale a României de către şase foşti membri fondatori ai Partidului Comunist - toţi de origine evreiască -a fost un şoc pentru cei (foarte puţini) care au avut ştire de acest caz şi, în egală măsură, un coşmar pentru cei (şi mai puţini) care au încercat să desluşească motivaţiile făptaşilor.
La vremea