Inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 196 de site-uri ale unor operatori economici, la 148 dintre ele fiind găsite neregului. Inspectorii au aplicat 204 sancţiuni, din care 83 de amenzi contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor date acestor comercianţi este de 291.500 de lei.
Aproape 25 la sută dintre comercianţi nu aveau afişate pe site datele de contact şi informarea privind identitatea lor. În urma rezultatelor verificărilor inspectorii au constatat că nu exista o informare corectă şi completă asupra caracteristicilor esenţiale ale produsului sau serviciului vândut, nici privind drepturile consumatorilor la achiziţionarea online a acestora.
De asemenea, inspectorii au găsit nereguli şi la afişarea incorectă a preţului final cu taxele incluse şi a informaţiilor privind modalităţile de plată, livrare sau soluţionare a reclamaţiilor.
Preşedintele autorităţii, Constantin Cerbulescu a precizat că ANPC a luat parte şi la acţiunea comună "Internet sweep 2010" care a avut loc simultan în 29 de state membre ale reţelei de cooperare în domeniul protecţiei consumatorilor.
Acţiunea a început în septembrie 2010, în România ANPC selectând zece site-uri de comercializare a biletelor online.
La şapte dintre ele au fost constatate nereguli precum lipsa datelor complete de contact şi de identificare, lipsa informaţiilor privind produsul, lipsa informaţiilor complete şi precise privind taxele suplimentare, existenţa unor termeni contractuali incorecţi, ca de exemplu "aplicarea unei amenzi în valoare de 10.000 de euro" în cazul revinderii biletelor.
Inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 196 de site-uri ale unor operatori economici, la 148 dintre ele fiind găsite neregului. Inspectorii au aplicat 204 sancţiuni, din care 83 de amenzi cont