Statele Unite riscă să declanşeze un război comercial cu China, după ce Senatul american a început dezbaterea unui proiect de lege care ar conduce la restricţii pentru ţările ale căror monede sunt considerate de către Trezoreria SUA subevaluate.
Senatul a votat luni seară pentru intrarea în dezbatere a proiectului legislativ propus de doi senatori democraţi, cu susţinerea altor 19 congresmeni din partea ambelor partide dominante din Congresul SUA. Potrivit proiectului, Trezoreria ar trebui să elaboreze de două ori pe an un raport în care să identifice monedele „subevaluate semnificativ", notează agenţia Bloomberg.
Guvernele care îşi subevaluează monedele şi nu iau măsuri pentru a corecta această politică s-ar putea confrunta apoi cu diverse restricţii, precum creşterea taxelor de dumping, interdicţia de a participa la licitaţii federale în SUA şi excluderea de la finanţarea din partea Overseas Private Investment Corporation, agenţie guvernamentală cu administraţie independentă care acordă credite pentru dezvoltare.
Americanii suspectează de mult timp China că îşi ţine în mod artificial moneda la o rată scăzută, astfel că mărfurile chinezeşti exportate în SUA sunt mai ieftine decât cele locale. O serie de economişti şi congresmeni susţin că această practică afectează companiile americane şi locurile de muncă din SUA. Yuanul a crescut cu şase procente din iunie 2010, dar economiştii apreciază că subevaluarea monedei este de 25% în raport cu dolarul.
Reversul medaliei
Oficialii chinezi s-au arătat profund nemulţumiţi de rezultatul votului de luni din Senat. Ministerul de Externe de la Beijing susţine că măsura încalcă reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Peste 50 de grupuri de lobby din mediul de afaceri american au transmis cu două săptămâni în urmă Senatului o scrisoare în care cer congresmenilor să nu adopt