Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chirii de protecţie socială pentru partide

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 octombrie 2011 ·

Partidele politice din Gorj care deţin sedii în Târgu Jiu achită chirii similare cu cele percepute pentru locuinţele ANL sau pentru locuinţele sociale. Deşi legea le protejează şi le ajută în privinţa chiriilor modice achitate primăriei, pornind de la ideea că desfăşoară activităţi de interes public, câteva partide au restanţe şi de o jumătate de an la plata chiriilor pentru spaţiile ocupate. Majoritatea partidelor mari din judeţ au obţinut de la Primăria Târgu Jiu sedii situate ultracentral. Suprafeţele ajung de la câteva zeci la câteva sute de metri pătraţi. Pe piaţa liberă, metrul pătrat de spaţiu închiriat ajunge în centrul oraşului şi la câteva zeci de euro. Nu este şi cazul partidelor care plătesc lunar mai puţin decât ar achita o familie pentru a închiria un apartament cu două camere în Târgu Jiu, adică sub 100 de euro.

PNŢCD vrea să îşi cumpere sediul

cu 2.500 de lei!

În prezent, trei partide cu sedii în Târgu Jiu au restanţe la plata chiriei. În topul datornicilor se situează filiala judeţeană a PNŢCD, cu debite de 2.200 de lei către SC Edilitara Public. „Din luna aprilie nu au mai plătit nimic. PC Gorj are de plătit 1.473 de lei, iar din luna ianuarie nu au mai plătit. De asemenea, Partidul pentru Progresul României are o restanţă de 1.155 de lei şi nu a mai plătit vreun leu pentru chirie de la începutul lunii mai. PDL Gorj şi-a cumpărat sediul, iar PSD este cu plata la zi. Mai avem o solicitare de cumpărare a sediului din partea PNŢCD. Dânşii vor însă să cumpere spaţiul în baza unei evaluări din 1994. Conform acelei evaluări, valoarea spaţiului situat ultracentral ar fi de 2.500 de lei. Nu se poate aşa ceva. Legea s-a schimbat de mult şi nu se mai poate aşa ceva. A mai fost o evaluare prin 2003 la 74.600 de lei, dar nu au fost de acord cu ea. Ar vrea să cumpere cu acea sumă modică. Potrivit noilor modificări legislative, e nev

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 42 minute
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 49 minute
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Cinci tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut granița, recuperați de salvamontiști după 11 zile în frig

Adevarul acum 2 ore
Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au încheiat cu succes o misiune începută în noaptea de sâmbătă și derulată până spre orele dimineții de duminică pentru găsirea și recuperarea a cinci cetățeni ucraineni rătăciți în munți.

Cincisprezece persoane urmărite naţional şi internaţional, depistate în ultimele 24 de ore

G4Media acum o ora
Poliţia Română a depistat, în ultimele 24 de ore, 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive, transmite Agerpres. „În ultimele 24

Cum verifici online care sunt cele mai bune tarife la energie electrică în 2025

HotNews acum 2 ore
Tarifele pe care le plătim la electricitate sunt plafonate de către stat încă din 2022, când a început o criză a prețului energiei în toată Europa. Legislația aflată în prezent în vigoare prevede că plafonarea va expira la 31 martie 2025, când prețu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°