Proiectul aurifer de la Roşia Montană, din nou în atenţia opiniei publice: o depeşă AFP arată că Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) va folosi o cantitate de cianuri de 12 ori mai mare decât cea folosită anual la nivel european. "Cantităţile sunt mai puţin importante", spune la RFI directorul general al RMGC, Dragoş Tănase. Co-preşedintele Mişcării Verzilor, Remus Cernea afirmă însă că nici o tehnologie din lume nu este sigură 100%.
Cantitatea de cianuri folosită anual în minele de aur din Europa se ridică la o mie de tone. În schimb, Roşia Montană Gold Corporation ar urma să folosească 12 mii de tone, deci de 12 ori mai mult.
"Cantităţile sunt mai puţin importante. Compania va folosi cea mai sigură tehnologie din lume", spune la RFI directorul general de la Roşia Montană Gold Corporation, Dragoş Tănase.
"Aici vorbim de o tehnologie folosită în spaţiu închis. Cantităţile sunt mai puţin importante. Aici trebuie să vorbim despre siguranţa tehnologiei. Este o tehnologie sigură. Noi aducem la Roşia Montană cea mai sigură tehnologie din lume în acest moment, de procesare a aurului", susţine Dragoş Tănase.
"Cianura nu va fi niciodată nici o problemă la Roşia Montană! Această tehnologie este sigură 100%. Acolo unde va avea un impact în mediu, în iazul de decantare, acolo va fi mai puţină cianură decât au oamenii în cafea!", precizează directorul general RMGC.
"Mina de la Roşia Montană va aduce noi standarde de siguranţă, astfel încât după aceea va deveni practic un model de urmat de către alte dezvoltări", susţine Dragoş Tănase. Remus Cernea: Proiectul de la Roşia Montană nu ar trebui acceptat!
De partea sa, co-preşedintele Mişcării Verzilor, Remus Cernea spune la RFI că nici o tehnologie din lume nu este sigură 100%, cu atât mai puţin cea de la Roşia Montană.
"Se ştie că acest proiect are dimensiuni extraordinar d