Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trimestrul II, balon de oxigen pentru familii

Publicat in Adevarul, marți 4 octombrie 2011 ·

În lunile de vară, veniturile populaţiei au crescut, iar preţurile au scăzut. Cu toate acestea, puterea de cumpărare încă nu şi-a consolidat o tendinţă ascendentă.

Câţiva indicatori de bază arată că economiile gospodăriilor populaţiei au avut parte de un balon de oxigen în perioada mai-iulie (trimestrul al doilea) din acest an. Potrivit datelor din Ancheta Bugetelor de Familie, raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică, veniturile lunare au crescut de la 2.318 lei pe gospodărie în primul trimestru la 2.408 lei în cel de-al doilea, iar veniturile pe persoană au urcat de la 804 la 835 de lei. În acelaşi timp, şi preţurile au scăzut uşor în lunile de vară, ceea ce a revigorat puterea de cumpărare a familiilor.

Cheltuieli mai mici cu locuinţa

Şi valoarea cheltuielilor a crescut în trimestrul al doilea, ajungând la 2.159 de lei lunar pe gospodărie (749 de lei pe persoană), faţă de 2.098 de lei/familie (728 de lei/persoană) în primul trimestru. Explicaţia poate veni în primul rând din faptul că, începând din mai (prima lună a trimestrului II), facturile la întreţinerea locuinţei scad semnificativ, chiar la jumătate, faţă de lunile de iarnă.

Astfel că familiilor le-a rămas un surplus pentru cheltuieli, fapt care se vede şi în statisticile oficiale: ponderea cheltuielilor cu întreţinerea locuinţei a coborât de la 18,6% în primul trimestru la 15,3% în trimestrul al doilea. Au crescut, în schimb, cheltuielile cu achiziţia de alimente, băuturi şi tutun (de la 42% la 43,3%), ca şi cele cu mobilierul şi dotarea locuinţei (de la 3,8% la 4%) şi cele cu educaţia, recreerea şi cultura.

Tot din Ancheta Bugetelor de Familie mai reiese că ponderea cheltuielilor în totalul veniturilor a scăzut de la peste 90% în trimestrul I la 89,7% în al doilea trimestru, ceea ce înseamnă că familiilor le-a rămas un disponibil ceva mai consistent pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 58 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Profesor de matematică, arestat preventiv sub acuzaţia de agresiune sexuală/ Ar fi abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, el fiind acuzat că a abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita. Profesoru

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Un instigator din Sectorul 6 chema românii la revoluție, în perioada alegerilor. Procurorii l-au trimis în judecată

Gandul acum 40 minute
Un bărbat din Sectorul 6 a postat pe TikTok mai multe filme în care chema românii la revoluție. Evenimentele s-au petrecut în perioada alegerilor. Omul s-a ales cu dosar penal și vineri a fost trimis în judecată pentru instigare publică în formă con

UNICEF – Numărul copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina s-a triplat în ultimele trei luni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numărul verificat al copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina între 1 martie şi 31 mai 2025 a crescut cu peste 200% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilo

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°