Noi procese împotriva Serviciului Român de Informaţii se înregistrează aproape săptămânal la Constanţa. Culmea, Serviciul pare să fie „atacat" din interior, de proprii angajaţi.
Încurajaţi, probabil, de exemplele colegilor ceva mai îndrăzneţi, care deja au dat SRI-ul în judecată, tot mai mulţi foşti angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii îşi cer drepturile în instanţă. Aşa cum am precizat în ediţiile anterioare, „calea" în instanţă a fost deschisă în primăvara acestui an, deschizători de drumuri împotriva SRI-ului fiind Nicolae Cristian Radu, Traian Ţăranu şi Angela Cibotaru. Exemplul lor a fost urmat după câteva luni, prin acţiunile intentate de Dănuţ Chiriţă şi Vasile Tufan. În prezent, trei noi litigii cu Serviciul Român de Informaţii au fost înregistrate pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa.
Noii nemulţumiţi
Concret, este vorba despre un nou proces intentat de Dănuţ Chiriţă, care în cauza cu numărul 1263/118/2011 solicită suspendarea executării unui act, prin emiterea unei ordonanţe preşedinţiale în acest sens. Cazul a fost înregistrat la instanţă pe 22 septembrie, având ca părţi pe Dănuţ Chiriţă, în rol de reclamant, şi Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii, în calitate de pârât. Prima înfăţişare în proces se va desfăşura pe data de 30 octombrie 2011, de la ora 8.30, la Tribunalul Constanţa. Cu şase zile înainte de Chiriţă, însă, SRI-ul fusese dat în judecată de Mihai Nae, în dosarul cu numărul 12427/118/2011, al cărui obiect îl reprezintă contestaţia fostului angajat SRI împotriva deciziei de pensionare. Mihai Nae a dat în judecată Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii - UM 0472 Bucureşti, dar şi Comisia de Contestaţii din Cadrul Serviciului Român de Informaţii. Procesul se va judeca la sfârşitul lunii, pe data de 31 octombrie.
Ce zice SRI
Şi Gabriela Carmen Duca, fostă S