În apropiere de Obrejița, un bârlădean a vrut să vireze la stânga fără să se asigure și a fost lovit în plin. Autoutilitara vasluianului s-a răsturnat iar acesta și soția sa au ajuns la spital.
Drumul european E85 a fost în jurul prânzului scena unui accident în care au fost implicate două autovehicule. O Dacia 1307, condusă de Vasile Bejenariu, de 65 de ani din Bîrlad a fost lovită de mașina condusă de Cătălin S, din București.
Papucul s-a răsturnat în urma impactului iar cei doi, șoferul și soția sa, Olimpia Bejenariu, au fost duși la Spitalul Județean Focșani cu o ambulanță. Medicii spun că aceștia nu au leziuni care să le pună viața în pericol și au rămas internați până la finalizarea investigațiilor medicale.
Polițiștii au stabilit din declarațiile inițiale că șoferul Daciei circula către Focșani, pe prima bandă de mers, după care a virat la stânga fără să se asigure în prealabil, moment în care a fost lovit de un autoturism Opel Astra înmatriculat în Capitală.
Bucureșteanul a avut noroc de airbag-uri care s-au deschis în momentul impactului.
La fața locului s-a deplasat și autospeciala de descarcerare, fără însă ca intervenția acestora să fie necesară.