După dezbateri îndelungate, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au hotărât, astăzi, prin vot să acorde dreptul judecătoarei Melinda Codreanu, din Sfântul Gheorghe, de a obţine cetăţenia maghiară.
Consiliul Superior al Magistraturii a votat azi să permită judecătoarei Melinda Codreanu, de la Judecătoria Sfântul Gheorghe, să înceapă demersurile pentru a obține și cetățenia maghiară, în cadrul programului de dublă cetățenie inițiat de autoritățile de la Budapesta.
Va jura cu mâna pe steagul Ungariei
„Eu, judecător Melinda Codreanu, jur solemn că voi considera Ungaria drept țara mea. Voi fi un loial cetățean al Republicii Ungare, voi respecta și Constituția și legile acesteia. Voi apăra țara mea cu tăria mea și o voi sluji în conformitate cu cele mai bune abilități ale mele. Așa să mă ajute Dumnezeu”. Acest jurământ solemn îl va depune judecătoarea Melinda Codreanu de la Judecătoria Sfântul Gheorghe peste câteva luni, cu mâna pe steagul Ungariei, în fața unor oficiali maghiari.
Judecătoarea Melinda Codreanu este primul magistrat din România care a ales să opteze pentru cetățenia maghiară în baza legii date de Budapesta care permite ungurilor din afara granițelor Ungariei să devină cetățeni ai acestui stat. Pentru a putea deveni cetățean ungur, judecătoarea Codreanu a trebuit să treacă prin furcile caudine ale Consiliului Superior al Magistraturii. Cererea a dat peste cap întreaga instituție. De frica unui scandal public, CSM a analizat și răsanalizat solicitarea judecătoarei de la Sfântul Gheorghe. În cele din urmă, comisia care se ocupă de eficientizarea activității instanțelor și parchetelor a decis: nu este nicio incompatibilitate dacă judecătoarea Codreanu Melinda este și cetățean maghiar.
„Va avea o relaţie cu România şi o altă relaţie cu Ungaria”
Președintele CSM, judecătorul Horațius Dumbravă spune c