Spectacolul "Podu''", în regia lui Horaţiu Mălăele este o reprezentaţie care se bucură de succes la mai bine de doi ani de la premiera în actuala formulă. Adevărat regal actoricesc, din care răzbate ideea că viaţa merită să fie trăită, "Podu''" se va juca pe 11 octombrie la Palatul Naţional al Copiilor
"Podu'" , regizat de Horaţiu Mălăele, după textul „Podul sinucigaşilor", de Paul Ioachim, aduce în faţa publicului o temă mai puţin abordată în trecut: sinuciderea. Potrivit lui Horaţiu Mălăele spectacolul: "este o piesă unicat cu o temă nemaiauzită. Marilor noştri nihilişti, celor care condamnă dezastrul vieţii şi neşansa naşterii, Paul Ioachim le propune această soluţie de compromis: supravieţuirea prin actul sinuciderii."
Spectatorii urmaresc, timp de o oră şi jumătate, un spectacol plin de savoare şi umor, în care un intelectual neînţeles, interpretat de Horaţiu Mălăele, un îndrăgostit, rol jucat de George Ivaşcu, şi o artistă - Meda Victor, „stau la coadă în faţa morţii".
Personajele se întâlnesc pe „podul sinucigaşilor", unde aşteaptă un tren care să le pună capăt zilelor, şi fac haz de propria lor neputinţă. Ideea sinuciderii celor trei personaje, care îşi povestesc propriile drame, nu se concretizează, pentru că, de fapt, nici unul dintre ei nu vrea să moară cu adevărat.
Trei destine, trei poveşti de viaţă, trei tipologii. Îndrăgostitul - bizarul şi logicul metrolog - a fost abandonat de iubita lui pentru alt bărbat mai înalt, mai frumos şi puternic. Deşi lua vitamine cu regularitate, pentru menţinerea tonusului, nimic nu l-a ajutat să îşi recâştige iubita, aşa că a decis să meargă pe pod.
Cel de-al doilea personaj care alege podu' este o tânără care a picat examenul la actorie şi, spune ea, a fost „călcată în picioare de toată lumea".
Al treilea personaj este un intelectual nefericit, „copilul secolului", ale cărui creaţii lit