Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afişele PNL, schimbate cu cele ale UNPR-ului PNL Tuzla nu mai are sediu

Publicat in Ziua Constanta, marți 4 octombrie 2011 ·

După plecarea fostului liberal Marian Sărăcilă la UNPR, organizaţia liberală de la Tuzla a rămas fără sediu, acesta funcţionând până acum la parterul casei celui care a deţinut până zilele trecute funcţia de preşedinte al filialei locale.

Scandalul provocat în PNL Constanţa de plecarea la UNPR a liderului PNL Tuzla Marian Sărăcilă este departe de a se încheia. După ce duminică lideri ai UNPR Constanţa au asistat la trecerea în partid a acestuia, împreună cu alţi şase colegi, ieri, liderul PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, spunea că, în fond, doar trei, cu tot cu Sărăcilă, au semnat formularele de adeziune. „În prima şedinţă a Biroului Politic Local, pe care o vom face probabil la sfârşitul acestei săptămâni, vom vedea dacă cei trei şi-au depus demisiile din calitatea de membru al PNL pe care le-au deţinut şi dacă nu, îi vom demite noi. Sărăcilă nu este o mare pierdere. El nu a înţeles că nu poate lua decizii de capul lui. Organizaţia PNL Tuzla există şi fără el în continuare şi oricum USL va câştiga la Tuzla", spune Dragomir. La alegerile din 2008, Sărăcilă a luat în primul tur al alegerilor 39,83% din voturi, comparativ cu 21,4% cât a obţinut candidatul PSD, actualul primar, Constantin Micu. În al doilea tur, situaţia s-a inversat, candidatul PSD obţinând 50,94 din sufragii, în timp ce Sărăcilă a luat 49,05%, diferenţa de voturi dintre ei fiind de 62 de voturi.

La rândul său, Sărăcilă spune că cei care au plecat din partid spre UNPR sunt şapte la număr, şase liberali şi un pesedist, aşa cum anunţase şi zilele trecute şi că, mai mult, liberalii au rămas acum şi fără sediul filialei locale. „Pe ei nu i-a interesat niciodată de sediu. Acesta a funcţionat până acum la parterul casei mele, proprietate privată". După plecarea fostului liberal Marian Sărăcilă la UNPR, organizaţia liberală de la Tuzla a rămas fără sediu, acesta funcţionând până acum la parterul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 41 minute
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum o ora
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum o ora
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Comercianții, obligați să accepte plata cu cardul. Iată câți bani puteți „scoate” la POS în magazine

Ziua Constanta acum 3 ore
Legea 406/2023 care reglementează cardurile bancare și plata cu cardul la comercianți, conținând prevederi și pentru avansuri cash din magazine, intră în vigoare duminică, 16 iunie, conform Adevărul. „Persoanele fizice sau juridice, prevăzute la art

Curtea Penală Internaţională cercetează atacurile cibernetice din Ucraina ca fiind posibile crime de război - surse

News.ro acum 3 ore
Procurorii de la Curtea Penală Internaţională (CPI) investighează presupusele atacuri cibernetice ruseşti asupra infrastructurii civile ucrainene ca posibile crime de război, au declarat patru surse care cunosc acest caz, pentru Reuters. Aceasta est

Un influencer a fost amendat cu 1.800 de euro, după ce a intrat pe o plajă din Italia

Ziare.com acum 3 ore
O influenceriță din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri şi fotografii cu escapada sa, informează The Guardia

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Vremea

București
acum

26°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°