Nokia va prezenta peste câteva săptămâni primul smartphone al companiei cu sistem de operare Windows, cu care speră să concureze mai eficient iPhone şi aparatele dotate cu sistemul de operare Android al Google, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
Directorul general al Nokia, Stephen Elop, a promis marţi că primul smartphone cu sistem Windows va fi prezentat în acest trimestru, dar rămâne de văzut dacă livrările vor începe la timp pentru sărbătorile de iarnă.
Lansarea este aşteptată să coincidă cu târgul anual Nokia World de la Londra, programat la sfârşitul lui octombrie, iar livrările ar trebui să fie lansate la începutul lui noiembrie, pentru ca telefoanele să ajungă la cumpărători în perioada de vârf a vânzărilor de sărbători.
În trecut, Nokia prezenta de obicei telefoanele cu o jumătate de an înainte de lansarea vânzărilor, dar compania a anunţat că intenţionează să schimbe acest sistem.
Elop a declarat la o expoziţie tehnologică faptul că este loc pentru noul smartphone cu sistem Windows pe o piaţă extrem de competitivă, dominată de iPhone şi modele prevăzute cu Android, sistem care a câştigat în câţiva ani circa jumătate din piaţa mondială.
Între timp, Apple, care a intrat pe piaţa telefoanelor mobile abia în 2007, urmează să prezinte marţi noua versiune a modelului emblematic iPhone.
"Se poate spune că una dintre schimbările fundamentale ale industriei de profil a avut loc în jurul anului 2007, când a fost introdus iPhone, care a creat un nou nivel de experienţă", a spus Elop.
El a arătat că a fost creat un nou nivel, cu care au fost comparate toate celelalte produse.
iPhone 5, aşteptat să fie mai rapid, mai subţire şi cu un ecran mai mare, va intra la vânzare la timp pentru sărbători. Aparatul ar trebui să susţină vânzările Apple şi să protejeze compania de concurenţa strânsă din partea Samsung, care foloseşte An