Ofiţerii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţeană (IPJ) Mureş au administrat materialului probator într-un dosar în care au şi dispus începerea urmăririi penale faţă de un bărbat de 41 ani, administratorul unei societăţi din Târgu-Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. “Suspectul, în calitatea sa de administrator, în perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010, cu ocazia achiziţionării de mărfuri, conform facturilor fiscale emise de societăţi din Ploieşti, Cluj-Napoca şi Voluntari, a indus în eroare reprezentanţii acestor societăţi, prin prezentarea ca adevărată a faptului că aceste mărfuri vor fi achitate. Bărbatul a emis cinci file cec şi un bilet la ordin, pe care le-a completat integral, cu data scadenţei menţionată conform înţelegerii, cu toate că nu desfăşura activitatea financiară prin contul bancar unde trebuia să aibă şi să asigure provizia necesară pentru acoperirea instrumentelor de plată, astfel că acestea au fost refuzate la plată, cauzând în acest mod un prejudiciu de 70.000 de lei”, a precizat comisar Livia Popa, purtător de cuvânt al IPJ Mureş.
Ofiţerii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţeană (IPJ) Mureş au administrat materialului probator într-un dosar în care au şi dispus începerea urmăririi penale faţă de un bărbat de 41 ani, administratorul unei societăţi din Târgu-Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. “Suspectul, în calitatea sa de administrator, în perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010, cu ocazia achiziţionării de mărfuri, conform facturilor fiscale emise de societăţi din Ploieşti, Cluj-Napoca şi Voluntari, a indus în eroare reprezentanţii acestor societăţi, prin prezentarea ca adevărată a faptului că aceste mărfuri vor fi achitate. Bărbatul a emis cinci file cec şi un bilet la ordin, pe care le-a c