Teatrul Mic din Bucuresti prezinta in la sfarsitul acestei saptamani premiera oficială a spectacolului 'Visul unei nopţi de vară' după William Shakespeare, cu o adaptare şi regie semnate de Gelu Colceag, evenimentul urmând să aibă loc vineri, 7 octombrie şi sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 19,00, informează un comunicat al instituţiei teatrale.
Povestea shakespeariana prezintă aventurile a patru iubiţi din Atena şi a unui grup de actori amatori într-o padure luminata de razele lunii, şi relaţiile care se creează între personajele umane şi spiriduşii care locuiesc în pădure.
Într-un spaţiu plin de poezie - cu o scenografie semnată de Liliana Cenean şi Ştefan Caragiu - urmează să se petreacă nunta lui Theseu şi a Hypolitei. Patru îndrăgostiţi sunt purtaţi pe aripi de magie de către un Puck gânditor şi imprevizibil, interpretat de Claudiu Istodor, şi de armata lui de elfi şi de zâne. Li se alătură un cuplu nepământean, Oberon şi Titania, pereche ce tulbură cu cearta lor întreaga natură şi, indirect, din pricina neatenţiei lui Puck, rostul celor două poveşti de dragoste.
O ţesătură complicată de întâmplări şi intrigi sentimentale se petrec noaptea, ca într-un vis. Faptele, care încep să se desfăşoare simplu, obişnuit, pe pământ, se transformă pe măsură ce noaptea înaintează şi pădurea este mai adâncă, devenind din ce în ce mai halucinante. Este o noapte fantastică, ce prinde în plasă deopotrivă pământenii şi nepământenii. Este un joc frenetic, o propagare magică de fericire, o exuberanţă contagioasă, ce se revarsă peste toţi.
Pentru realizarea scenariului de spectacol, regizorul Gelu Colceag a folosit nu doar textul original, ci şi fragmente din 'Shakespeare, Sonete', 'Îmblânzirea Scorpiei', 'Hamlet', 'Mult zgomot pentru nimic' şi 'Cântarea Cântărilor'. Actor, regizor, profesor, Gelu Colceag se întoarce cu acest text la comediil