Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa în care a dormit Carol I - sub semnul pustiului

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 octombrie 2011 ·

Casa Fântâneanu, care l-a găzduit, în anul 1872, pe domnitorul Carol I, iar timp de treizeci de ani a fost sediul Direcţiei Agricole Olt, a ajuns într-o stare deplorabilă şi nu sunt şanse ca situaţia imobilului să se schimbe prea curând

Tencuială căzută, ferestre sparte sau smulse cu totul din balamale, uşi aşijderea, camere pline de fecale şi de mormane de cărămizi de la zidurile dărâmate de cei care o „vizitează“ noaptea sau o folosesc ca adăpost. Aceasta ar fi, în rezumat, imaginea pe care o arată călătorului prin centrul istoric al Slatinei Casa Fântâneanu, construită pe la mijlocul veacului al XIX-lea şi care, din 1968 până în 1998, a fost folosită ca sediu de către Direcţia Agricolă Olt. Imaginea ei degradată iese cu atât mai pregnant în relief cu cât este flancată de alte două clădiri-monument istoric - Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă şi fosta Bancă Naţională -, edificii impozante, dar şi îngrijite cum se cuvine.

Primăria s-a spălat

pe mâini

Profitând de o conferinţă de presă susţinută cu ceva timp în urmă de primarul urbei, Darius Vâlcov, i-am cerut acestuia părerea în legătură cu starea clădirii respective, mai ales având în vedere intenţia sa declarată de a reabilita în întregime Centrul Vechi, din al cărui peisaj arhitectonic face parte şi Casa Fântâneanu. Ocazie cu care am aflat că aceasta nu mai face parte din patrimoniul primăriei, ci a devenit proprietatea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, care a preluat-o în decembrie 2010.

Intenţii frumoase

și atât

Ne-am adresat Episcopiei pentru a afla direct de la sursa cea mai autorizată ce soartă îi este hărăzită, în viitorul cel mai apropiat, edificiului de care vorbim. Şi am primit, în scris, următorul răspuns pe scurt: „Episcopia Slatinei şi Romanaţilor (...) a iniţiat demersuri pentru atragerea de fonduri în vederea restaurării ei. În

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 58 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan taie numărul de POLIȚIȘTI locali: Sunt orașe unde este depășită limita legală

Gandul acum 24 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Moarte suspectă a unui român într-o închisoare din Italia. Faptele pentru care fusese închis

HotNews acum 21 minute
Procuratura din Prato a anunţat vineri că nu exclude pista unei crime după ce un deţinut român în vârstă de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea La Dogaia din oraşul toscan, transmite ANSA, preluată de Agerpres. Deţinutul se afla în carceră, ţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°