Până în prezent, jumătate din agenţiile active în perioada de boom s-au închis
Din agenţii rămaşi în piaţă, o parte s-au alăturat altor companii, iar alţii se descurcă pe cont propriu
Firmele de profil nu au reuşit să scape de angajaţii care încasau comisioane nedeclarate
Ultimii trei ani au fost destul de dificili pentru piaţa imobiliară autohtonă, dar cel mai greu a fost pentru agenţii imobiliari. Potrivit studiului "Pulsul agenţiilor imobiliare după 3 ani de criză", realizat de portalul imobiliar TopEstate.ro, rezultă că în ultimii trei ani peste 50% dintre agenţiile imobiliare au închis în mod oficial, administratorii acestora preferând să schimbe obiectul de activitate. Restul de 50% s-au alăturat altor agenţii imobiliare care încă activează, sau lucrează "independent", sperând într-o redresare a pieţei.
Potrivit statisticilor TopEstate.ro, în ultimii trei ani peste 50% dintre agenţiile imobiliare au închis în mod oficial, administratorii acestora preferând să schimbe obiectul de activitate. 15-20% dintre agenţiile rămase şi-au redus substanţial activitatea, singurul angajat rămânând administratorul sau asociatul firmei. O foarte mare parte dintre agenţii imobiliari existenţi în anul 2008 s-au reprofilat, numărul acestora fiind estimat de analiştii portalului imobiliar la peste 50%. Totuşi, mai mult de 20% dintre aceştia lucrează "independent", sperând într-o redresare a pieţei. Restul de 30% s-au alăturat altor agenţii imobiliare care încă activează. Multe agenţii imobiliare au eliminat din colectiv agenţi suspectaţi sau prinşi în flagrant că încercau să fraudeze, încasând comisioanele fără a mai trece tranzacţia prin firmă: din păcate, aceşti agenţi continuă să lucreze schimbând firma, deoarece între agenţiile imobiliare nu există un sistem de raportare a acestor abateri disciplinare.
La nivel mondial, declinul economic a