Al doilea ca mărime din România, terminalul petrolier de la Dunăre a fost zilele trecute în centrul atenţiei unei echipe de control de la Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa, care a verificat cât de pregătiţi sunt gălăţenii în cazul unui accident industrial de mare amploare.
Echipa de experţi a Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa s-a aflat la Galaţi în intervalul 27-30 septembrie, cu scopul de a verifica, din punct de vedere tehnic şi practic capacitatea terminalului petrolier de a face faţă unor dezastre sau accidente indistriale, dar şi aptitudinile autorităţilor de a interveni pentru stoparea efectelor unor evenimente cu efect poluant asupra apei Dunării.
Concluziile au fostmai mult decât favorabile, specialiştii fiind de părere că obiectivul de la Galaţi este, cu câteva mici deficienţe, apt să facă faţă oricăror evenimente.
„S-a concluzionat că terminalul corespude standardelor, mai ales că este unul nou, construit după 1995. În unele privinţe, este mult peste cerinţele Uniunii Europene. La momentul actual, o poluare accidentală pe Dunăre se poate întâmpla numai în cazul deversărilor la încărcarea sau descărcarea navelor, dar nu din cauza terminalului, care are cuve de retenţie care previn scurgerea combustibilului în Dunăre", ne-a declarat colonelul Vasile Balaban din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.
Următoarea inspecţie va avea loc la terminalul din Ucraina, iar în luna mai a anului viitor se va desfăşura o amplă aplicaţie comună la terminalul de la Giurgiuleşti (Republica Moldova).