Dupa ce a fost pregatit ca ofiter de informatii, japonezul Hiroo Onoda este trimis pe insula Lubang, din largul arhipelagului filipinez, pentru a initia actiuni de gherila si pentru a sabota operatiunile militare americane. Inarmat cu o credinta oarba, aproape admirabila, acesta a refuzat sa creada ca razboiul s-a sfarsit sau ca tara sa a fost invinsa si a luptat cu neinduplecata vointa pana in 1974.
Daca devotamentul sau a avut un temei, atunci acesta fost urmatorul ordin: "Iti este cu desavarsire interzis sa mori de propria mana. Poate dura trei ani, poate dura cinci ani, dar orice s-ar intampla ne vom intoarce dupa tine. Sub nicio circumstanta nu vei renunta la viata ta de buna voie." Onoda a dat crezare si a respectat intocmai ceea ce i se ceruse.
Ajuns pe insula, tanarul a intrat in contact cu ceilalti soldati niponi ce fusesera trimisi inaintea lui. Cei ce ii vor ramane alaturi in anii urmatori vor fi Shoichi Shimada, Yuichi Akatsu si Kinshichi Kozuka.
Dupa cum spunea Onoda, mai tarziu, oamenii nu pot trai singuri, ai nevoie de camarazi care sa iti fie alaturi, pe care te poti baza si increde. Tocmai acest spirit de unitate cultivat de societatea nipona a permis supravietuirea grupului, in conditii cu totul vitrege.
Nu era nici vorba de intariri sau provizii, au trebuit sa faca fata caldurii si deshidratarii, lipsei de hrana si a imbolnavirilor, sau a oboselii cronice, in tot acest timp luptand impotriva americanilor ce debarcasera pe insula.
Un altfel de razboi
Dupa aproape un an de confruntari, s-au trezit atacati de un cu totul alt inamic. Sute de pliante lansate de avioanele americane anuntau infrangerea Japoniei si incheierea razboiului. Insa grupul a considerat ca este doar o masinatiune a propagandei americane si au continuat lupta.
In acelasi an, generalul Tomoyuki Yamash
