După victoria Stelei contra Oţelului, Ilie Stan a ordonat un cantonament lângă Braşov până sâmbătă, când echipa va avea un amical la Ploieşti, contra Sportului. În această perioadă de pregătire, antrenorul urmăreşte să îşi cunoască mai bine elevii şi să îi pună la punct pe cei care sunt în urmă cu pregătirea fizică.
Dacă până acum se bucurau de cantonamente uşoare la Mogoşoaia, steliştii vor vedea ce înseamnă o perioadă de pregătire montană. Antrenorul Stelei a stabilit primul cantonament pe care îl va face în postura de tehnician al roş-albaştrilor: alergări în pantă, aer curat şi mult efort fizic. Asta îi aşteaptă pe stelişti zilele ce urmează la Săcele. Ultima oară, acest lucru a fost încercat de Mihai Stoichiţă în 2009, iar predecesorii tehnicianului au preferat doar Antalya cea însorită pe timp de iarnă şi staţiunile din Austria, vara.
Vrea să-i împrietenească
Motivul principal pentru care Ilie Stan îşi duce elevii la munte este ca aceştia să îl cunoască pe el ca om, dar şi ca antrenor. Mai mult, tehnicianul Stelei urmăreşte să întărească relaţiile între fotbalişti, aceasta fiind principala grijă a antrenorului. "Jucătorii trebuie să se cunoască mai bine, să petreacă mai mult timp împreună, să facă lucruri împreună", spunea Stan înainte de meciul cu Oţelul. Un alt punct pe care noul antrenor vrea să îl atingă este acomodarea fotbaliştilor cu stafful tehnic şi cu modul acestora de a lucra.
Atenţie! E specialist în pregătirea fizică
După ce a făcut cunoştinţă cu lotul Stelei, Ilie Stan a observat că jucătorii simt o oboseală puternică după programul încărcat din ultima vreme. Astfel, noul antrenor poate să îşi pună în practică aptitudinile de preparator fizic, meserie în care este specializat. Principala ţintă a acestuia este să îi reintroducă în circuit cât mai repede pe fotbaliştii care revin după accidentări serioase,