Si totuşi, agenda poloneză nu face nimic pentru a elimina sau ameliora tarele securităţii europene. Dimpotrivă, le întăreşte, le perpetuează.

O locomotivă a Noii Europe, până nu demult, Polonia pare să fi fost decisiv sedusă de mirajul Vechii Europe. În ultima vreme, ea preferă să joace într-o altă ligă decât cea care a consacrat-o. De aici, tentaţia de a reactiva spirite din trecut foarte dragi statelor care cred în „Europa Apărării“ (altfel, o vitrină construită preponderent în jurul Franţei şi Germaniei). În consecinţă, Varşovia a utilizat cu tenacitate preşedinţia Uniunii alăturându-se agendei Berlinului şi Parisului de a relansa „Europa Apărării“ şi recuperând o temă devenită deja clasică: crearea unui „cartier general“ (HQ) de planificare şi coordonare a operaţiunilor civile şi militare desfăşurate de UE. A fost o minge servită cu fineţe pentru a câştiga „sufletele şi minţile“ Berlinului şi Parisului. Deşi iniţial o iniţiativă lansată de „triunghiul de la Weimar“ (Berlin-Paris-Varşovia), aceasta avea ulterior să câştige şi susţinerea Italiei şi a Spaniei. Singurii care se opun vehement sunt britanicii. Dintr-un motiv foarte simplu: victima colaterală este NATO. Or, într-o epocă a austerităţii bugetare, te-ai aştepta ca accentul să cadă pe eficientizare, pe punere în comun, nu pe dublarea în UE a unor structuri deja existente în Alianţă. Privit din această perspectivă, este un gest paradoxal făcut de un stat (Polonia) aflat prin tradiţie în avangarda consolidării NATO.

„Europa Apărării“ cu accentul său pe crearea unui HQ autonom pentru UE este o temă care revine conjunctural, în momente cheie, în dezbaterea continentală. S-a întâmplat în 2007, imediat după venirea la putere a lui Nicolas Sarkozy, dar mai ales în 2003, în plină criză irakiană, când NATO a fost foarte aproape de o veritabilă schismă. Atunci, liderii Franţei, Germaniei şi Beneluxu