Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragoş Stoica, actor: „Mă invidiază mulţi, în primul rând prietenii“

Publicat in Adevarul, marți 4 octombrie 2011 ·

Actorul a încheiat colaborarea cu „Serviciul Român de Comedie“ pentru că i-a expirat contractul. De fapt, susţine Dragoş Stoica, a fost marginalizat deoarece talentul său este „greu de îngurgitat“.

În cea mai mare parte a interviului, Dragoş Stoica a vorbit cu propria voce. Despre lucruri serioase: plecarea din grupul de umor Serviciul Român de Comedie, plecarea din Pro TV sau proiectele pe care le are în acest moment. Însă atunci când discuţia a ajuns la ceea ce-i place cel mai mult să facă, adică să parodieze diverse personaje, Dragoş Stoica s-a transformat, demonstrându-şi versatilitatea ca actor. De la vocea uşor isterică cu care îl imita pe Mircea Dinescu, a ajuns la tonul grav al lui Adrian Năstase, ca să pună punct brusc, în stilul lui Gigi Becali. Dragoş Stoica va împlini mâine 40 de ani şi crede că mai are combustibil umoristic pentru mult timp de acum înainte, indiferent de formula în care va continua cariera sa.

„Adevărul": De ce v-aţi despărţit de „Serviciul Român de Comedie"?

Dragoş Stoica: Mi-a expirat contractul cu SRC în luna iunie. Am avut două contracte pe o perioadă de un an fiecare, făcute cu firma lui Toni Grecu, iar el, la rândul lui, a încheiat contract cu Pro TV pentru această emisiune. Apoi n-am mai fost căutat pentru reînnoirea contractului. Oricum n-aş mai fi făcut-o. Au fost trei motive care m-au determinat să iau această decizie. În primul rând, activitatea mea ca scenarist: în ultimele două sezoane, mi s-au refuzat mai toate propunerile pe care le-am făcut în şedinţe, aproape toate subiectele cu care veneam. Apoi a fost vorba de îngrădirea improvizaţiei pe care o făceam la filmare. Se voia respectarea tiparului, iar eu nu sunt un astfel de om. Am câteva personaje create de mine, iar talentul pe care îl am de la Dumnezeu e greu de îngurgitat de majoritatea celor cu care am intrat în contact, fie că au fost acto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 27 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 41 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 46 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°