Din cauza umidităţii prea reduse la sol, însămânţările de toamnă întârzie şi plantele riscă să nu reziste la îngheţul din această iarnă, avertizează specialiştii în pedologie.
Cele mai nocive efecte ale secetei din această toamnă nu se regăsesc atât în recolta pe 2011 (care este în mare parte pusă deja la adăpost), cât se vor vedea în anul agricol 2012. Dacă acum agricultorii au sacii-n căruţă, pregătirea pentru ce va fi la anul a devenit o mare problemă. Pe de-o parte, lipsa ploilor îi obligă pe cultivatori să amâne însămânţările de toamnă, iar pe de altă parte tocmai această întârziere ar putea fi fatală viitoarelor culturi. Există plante care ar trebui să fi răsărit deja, astfel ca la primele îngheţuri să aibă o anumită înălţime şi să reziste frigului, şi tocmai aceste plante - printre care se numără lucerna şi rapiţa - nici măcar nu au fost încă însămânţate, din cauza secetei.
Mai puţine furaje pentru animale
De asemenea, „pe păşunile din zonele de deal nu s-a mai putut lua a doua sau a treia coasă, astfel că în sectorul furajer vor fi pierderi ceva mai mari", a declarat pentru „Adevărul" directorul general al Institutului de Cercetări Pedologice şi Agrochimie (ICPA), dr. Mihail Dumitru. El a mai spus că doar fermierii care au echipamente adecvate şi echipe de lucru bine organizate ar putea să mai recupereze ceva, după venirea ploilor, la grâu încă nu va fi târziu în 8-9 octombrie. Până atunci... „Nu putem decât să constatăm că pentru rapiţă situaţia este extrem de proastă, practic nu se mai poate semăna fără mari riscuri. Chiar şi aşa, bine că seceta asta a venit mai târziu, altfel ar fi fost cumplit - nu aveam nici recoltă bună în 2011, nici însămânţări pentru 2012", ne-a mai declarat şeful ICPA.
Rezistă numai cine are grijă de irigaţii
Ca în fiecare an, problemele generate de secetă au scos la lumină situaţia p