La 81 de ani, Sergiu Nicolaescu nu e doar un bătrînel. Nu, deloc! Are o vivacitate molipsitoare pentru vîrsta sa şi este prins între politică, exerciţiile fizice şi film. Cel mai prolific regizor al României e supărat pe toţi şi toate. Dar, pe parcursul a două ore de dialog cu Gsp, pasiunea sa pentru sport iese la suprafaţă în orice răspuns

Sergiu Nicolaescu e nemulţumit şi o spune cu toată tăria, accentuează cuvintele cu duritate, se repetă, are un joc actoricesc desăvîrşit chiar şi pe durata celor două ceasuri de interviu. "An de an sînt tot mai dezamăgit, iar acum cred că ating punctul maximum de dezamăgire. Mă simt vinovat că am făcut Revoluţia! Da, da, aşa e. Nu mai sînt elite, nu mai este seriozitate, talentele sînt pe cale de dispariţie, cine vine din urmă?! Vedeţi dumneavoastră, nu reuşim să scăpăm de lepre, care sînt la toate nivelurile! Şi sportul dumneavoastră a pătimit mult, fiindcă doar banul mai contează, talentale sînt pe cale de dispariţie".

Vorbeşte ca pe scenă, ochii devin tot mai mari, mîinile bat aerul fără milă. Este semiîntuneric în livingul imens, înţesat cu obiecte de artă şi de colecţie ce ar înnebuni de satisfacţie orice anticar. Arme, care mai de care mai vechi şi mai atrăgătoare, coifuri de pe vremea lui Ferdinand, tablouri care au prins probabil şi secolul cînd automobilul era un vis. Totul pare dintr-o altă lume, de pe la începutul secolului XX, nu din 2011. Domnul venerabil din faţă este supărat crîncen pentru că, o spune printre rînduri, munceşte mai mult la cei 81 de ani ai săi decît toţi ceilalţi de pe platourile de filmare ale peliculei sale "Ultimul corupt".

"Cît mă mai ţin puterile, şi vă zic eu că sînt sportiv, o să încerc să mai fac curăţenie, să mai scăpăm de lichele!", spune oferind un joc pătimaş de mîini, ce se va prelungi pe toată durata interviului. Se mai opreşte din cînd în cînd pentru a mîngîi