Preşedintele Oficiului Francez pentru Imigrare şi Integrare, Arno Klarsfeld, face o vizită de trei zile în România. El se află aici pentru a observa modul în care se desfăşoară mai multe proiecte franco-române de inserţie a romilor.
În fiecare an, Franţa sprijină aproximativ o sută de familii de romi care vor să îşi deschidă o afacere sau să facă mici proiecte agricole.
Arno Klarsfeld recunoaşte că problemele romilor sunt numeroase. El spune că atât Europa, cât şi România trebuie să se aplece asupra lor. Romi Franţa Arno Klarsfeld, preşedintele Oficiului pentru Imigrare şi Integrare
Oficialul francez mai avertizează că Franţa îşi va înăspri legislaţia, pentru a combate infracţionalitatea.
"Au fost persecutaţi în multe ţări europene. Naziştii au ucis între două sute de mii şi patru sute de mii de romi. Au fost hărţuiţi de multe ţări europene în decursul timpului. Europa are deci o responsabilitate pentru ca familia romilor să aibă raporturi bune cu fraţii şi cu surorile sale, să nu trăiască în mizerie, să aibă un nivel de viaţă convenabil. Este normal, pentru că Europa e o mare familie", spune Arno Klarsfeld.
"În acelaşi timp, însă, trebuie făcut în aşa fel încât romii să dorească să trăiască aici, în România. Dar asta ia timp. Trebuie să ştiţi însă că Franţa nu poate să tolereze cerşitul organizat, care foloseşte copii sau reţelele de prostituţie. Franţa va acţiona dur şi fără îndoială că vor fi înăsprite legile, pentru a opri aceste fenomene", declară oficialul francez.
Preşedintele Oficiului Francez pentru Imigrare şi Integrare, Arno Klarsfeld, face o vizită de trei zile în România. El se află aici pentru a observa modul în care se desfăşoară mai multe proiecte franco-române de inserţie a romilor.
În fiecare an, Franţa sprijină aproximativ o sută de familii de romi care vor să îşi deschidă o afacere sau să facă