Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, şi prefectul judeţului, Marius Pascan, au adus în discuţie ideea realizării Universităţii Târgu Mureş, instituţia urmând să fie formată din Universitatea de Medicină şi Farmacie, cea de Artă şi Universitatea Petru Maior, potrivit HotNews.ro.
Primarul municipiului a subliniat că decizia rămâne la latitudinea conducerii celor trei universităţi, dar şi la cea a liderilor politici.
După întâlnirea cu rectorii universităţilor vizate, Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureş, a declarat următoarele: "Avem obligaţia să păstrăm ceea ce am avut şi să dezvoltăm ca un centru al elitelor atat în plan universitar cât şi cultural."
F.A.