Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficial francez: Franţa nu este inumană dacă incită romii să revină în România

Publicat in Romania Libera, marți 4 octombrie 2011 ·

Franţa "nu este inumană" dacă incită romii să se întoarcă în România, a apreciat luni, la Bucureşti, preşedintele Oficiului Francez pentru Imigraţie şi Integrare, Arno Klarsfeld, după criticile Human Rights Watch faţă de politica Parisului privind romii, potrivit Mediafax.

"Franţa este una dintre puţinele ţări europene care incită romii să plece (de pe teritoriul său-n.red.) cu 300 de euro, cu proiecte de reinserţie. Prin urmare, nu este nimic inuman din partea Franţei să vrea să incite romii care trăiesc în tabere insalubre" să se întoarcă în România, a declarat Klarsfeld într-o conferinţă de presă.

"Franţa nu poate accepta ca la porţile Parisului, în condiţiile în care ne-a luat atât de mult timp să scăpăm de mahalale, să revenim la perioada mahalalelor", a adăugat el.

Organizaţia de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch a criticat aspru Guvernul francez săptămâna trecută, subliniind că romii din Europa de Est "sunt în continuare ţinta evacuărilor de tabere în serie, a repatrierilor injuste şi a discriminărilor" în Franţa.

Organizaţii ca Medecins du Monde au denunţat de asemenea evacuarea romilor, apreciind că aceasta face dificilă şcolarizarea copiilor şi accesul la îngrijiri medicale.

Klarsfeld, un apropiat al preşedintelui Nicolas Sarkozy, a apreciat că problema romilor este "o problemă europeană".

"Ei au suferit hărţuieli în toate ţările de mai multe secole, deci Europa are o responsabilitate pentru ca ei să atingă un nivel de trai suportabil", a adăugat oficialul francez.

Franţa "nu este inumană" dacă incită romii să se întoarcă în România, a apreciat luni, la Bucureşti, preşedintele Oficiului Francez pentru Imigraţie şi Integrare, Arno Klarsfeld, după criticile Human Rights Watch faţă de politica Parisului privind romii, potrivit Mediafax.

"Franţa este una dintre puţinele ţări europene care incită romii s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Lovitură importantă dată de Mircea Rednic: Este noul antrenor al lui Standard Liege

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mircea Rednic (63 de ani) este noul antrenor al echipei Standard Liege, formația belgiană confirmând mutarea pe rețelele sociale. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă m

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 38 minute
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Vii la mare? Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În primele zile din interval, valorile termice vor fi în creștere, de la o medie a maximelor de 28 de gra

Zeci de mii de turişti străini sunt blocaţi în Israel

News.ro acum o ora
Ministerul israelian al Turismului estimează că aproximativ 40.000 de turişti sunt blocaţi în ţară după ce spaţiul aerian a fost închis până la noi ordine, pe fondul atacurilor cu rachete din partea Iranului, relatează The Times of Israel. Ministeru

️AUR anunță că se opune categoric creşterii de taxe şi de impozite pentru români și propune o ALTERNATIVĂ clară și responsabilă

Gandul acum 31 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) transmite luni că respinge ferm orice intenţie de a împovăra suplimentar românii prin creşterea taxelor şi impozitelor şi propune o alternativă clară şi responsabilă, reducerea cheltuielilor de funcţionare a sta

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut

Gandul acum o ora
TAROM a anunţat că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut, în contextul situației tensionate din zonă. Compania prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către Tel Aviv până pe 23 iunie, inclusiv, cu tot c

Israelul a folosit pentru prima dată sistemul Barak Magen de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marina militară israeliană a afirmat luni că a folosit pentru prima dată un sistem de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpre

Parlamentul iranian pregăteşte un proiect de lege pentru a părăsi Tratatul de neproliferare nucleară

News.ro acum 31 minute
Parlamentarii iranieni pregătesc un proiect de lege care ar putea împinge Teheranul spre ieşirea din Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), a declarat luni Ministerul iranian de Externe, reiterând în acelaşi timp poziţia oficială a Teheranului îm

Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe şantierul de la Praid / A cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineaţa, o vizită pe şantierul lucrărilor care se desfăşoară la Praid şi a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări şi c

Vremea

București
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°