Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bănuiţi că au vrut să fure dintr-un apartament

Publicat in Ziua Constanta, marți 4 octombrie 2011 ·

Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de reţinere doi bărbaţi suspectaţi de participarea la comiterea unei tentative la infracţiunea de tâlhărie asupra unei familii, în urmă cu două seri într-un imobil din municipiul Constanţa.

La data de 2 octombrie, ora 19.30, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către un tânăr de 23 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că trei persoane necunoscute au intrat peste el în apartamentul unde locuieşte cu chirie, situat pe strada Soveja, prin uşa lăsată deschisă şi i-au lovit cu pumnii şi cu picioarele pe el şi pe un prieten aflat în vizită, ameninţându-i şi cerându-le banii. Reclamantul a precizat că suspecţii au răscolit dulapurile şi sertarele din locuinţă, în căutarea de bani sau valori, apoi au încercat să ia un televizor LCD şi un sistem auto, dar au renunţat şi au încercat sa fugă. Patrula de siguranţă publică deplasată cu operativitate la faţa locului a reţinut pe casa scării doi suspecţi. La controlul corporal, asupra unuia din ei a fost găsit un cuţit cu lama de aproximativ 30 cm. În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele identificate se numesc Gabriel B., de 30 de ani, şi Sunai R., de 31 de ani, ambii din Constanţa. Pe parcursul cercetărilor, pe baza probatoriului administrat în cauză până la acest moment, poliţiştii au luat faţă de suspecţi măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de a sesiza instanţa de judecată în vederea luării măsurii de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de tâlhărie, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum şi a participanţilor şi gradul lor de implicare.

Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de reţinere doi bărbaţi su

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°